IN CAZ DE URGENTA, NUMEROASE MASINI POT DEJA SA FRANEZE SINGURE

În situații critice, numeroase vehicule noi din Germania frânează deja automat, potrivit unei evaluări Bosch a statisticilor de înmatriculare a vehiculelor din 2015. Concluziile indică faptul că una din patru mașini nou înmatriculate are la bord un sistem automat de frânare de urgență pentru a preveni accidentele și, dacă este necesar, pentru a opri vehiculul, în caz de urgență. Autopilotul adaptativ (ACC) este, de asemenea, foarte popular în rândul cumpărătorilor de mașini. În 2015, acesta se găsea deja în 11 procente din vehiculele noi. Sistemele de asistență la parcare – de la senzori de parcare la asistență pentru parcare și pentru direcție – fac parcarea mai ușoară pentru fiecare a doua mașină nou înmatriculată în Germania. Șaisprezece la sută din mașinile noi monitorizează schimbarea benzii de circulație sau menținerea în mod independent a benzii de circulație, iar 11 procente din vehiculele noi dispun de recunoașterea semnelor rutiere cu ajutorul unei camere.