HOLCIM ROMANIA LANSEAZA GAMA COMPLETA DE CIMENT LA SAC

Holcim România lansează gama completă de ciment la sac, ce include mărcile Structo Plus, Blanco Plus, ȘapaBet, Structo, ExtraDur 52, Tenco. Odată cu lansarea gamei complete, clienții Holcim beneficiază de cea mai extinsă ofertă de cimenturi cu un nivel ridicat de calitate, pentru orice aplicații, de la structuri armate, produse prefabricate, beton decorativ, șape, zidărie, tencuială, până la alte aplicații uzuale. Noua gamă pune accentul pe calitatea produselor și aduce o serie de noutăți în ceea ce privește ambalajul, creat special pentru a face mai ușoară identificarea soluției potrivite pentru fiecare aplicație din domeniul construcțiilor. Compania își consolidează poziția de producător ce oferă cel mai extins portofoliu de ciment la sac pe piața materialelor de construcții din România. Cimenturile sunt dezvoltate de specialiștii Centrului Tehnic Holcim și produse la Aleșd și Câmpulung, în cele două fabrici ale companiei și ulterior distribuite la nivel național.