EDITIA 10 DHL CARPATHIAN MARATHON POWERED BY MPG ESTE SOLD OUT

Ediția cu numărul 10 a DHL Carpathian Marathon powered by MPG este SOLD OUT datorită celor peste 1.500 de alergători care și-au exprimat deschis dorința de a trăi LIVE experiența din inima Carpaților, sâmbătă, pe 22 iunie, la Cheile Grădiștei, Fundata. Traseele de o frumusețe răvășitoare, abordate în premieră de o competiție de alergare în România, implică sute de ore de muncă de pregătire. Peste 50 de autovehicule, camioane, ATV-uri și alte mașini de intervenție fac parte din logistica de implementare a evenimentului. Tradusă în cifre, ediția a 10-a a DHL Carpathian Marathon powered by MPG înseamnă, în total, peste 7.000 de ore de muncă ale unei echipe formate din peste 140 de persoane care vor fi prezente atât la eveniment, cât și pe traseu. Informații despre curse, precum și hărțile cu trasee, se regăsesc aici: https://www.maratondhl.ro/prezentarea-evenimenului.