EATON A PRODUS INTRERUPTORUL AUTOMAT MODULAR CU NUMARUL 1 MILIARD

În mai 2018, Eaton a sărbătorit o piatră de hotar deosebită, deoarece producția de întreruptoare automate modulare (MCB) la sediul din Schrems, Austria, a depășit pragul istoric de un miliard. MCB-urile se găsesc în aproape orice locuință și oriunde este utilizată electricitatea. Numele lor și dimensiunea redusă minimalizează rolul esențial pe care îl joacă, deoarece ne protejează pe noi și  casele noastre de scurtcircuit, supracurent și de incendiile electrice devastatoare pe care le pot provoca. Cu o prezență estimată în 100 de milioane de gospodării, Eaton este unul dintre cei mai importanți producători de MCB-uri din întreaga lume. Astfel, tehnologia Eaton aduce o contribuție importantă la reducerea pericolului producerii incendiilor electrice, care, în Uniunea Europeană, provoacă în fiecare an aproximativ 6,25 miliarde de euro în daune materiale, precum și aproximativ 1 000 de decese care adesea ar fi putut fi prevenite.