DISCOVERY CHANNEL SARBATORESTE 1 DECEMBRIE CU O GRILA SPECIALA DE PROGRAME FILMATE IN ROMANIA

Ținutul lui Dracula, Transilvania, urşii bruni, labirintul de peşteri întunecate și stâncile periculoase din Munții Carpați sunt doar câteva dintre atracţiile care i-au fascinat pe producătorii unora dintre cele mai cunoscute emisiuni difuzate pe Discovery Channel. Vedete precum Bear Grylls sau Ed Stafford au explorat diverse zone ale ţării, demonstrând că România are ținuturi sălbatice, ce reprezintă o adevărată provocare chiar și pentru cei mai curajoși experți în supraviețuire.

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Discovery Channel vine cu o grilă specială de programe, difuzând episoade filmate în România ale unora dintre cele mai cunoscute emisiuni. Episoade speciale din Sanctuarul urşilor, Tehnici esenţiale de supravieţuire, Supravieţuire în doi şi Supravieţuire extremă cu Ed Stafford aduc în prim plan povești fascinante despre România.

Pentru a vizualiza promo-ul special de 1 decembrie, poți da click aici.

Iată descrierea episoadelor pe care le poți urmări pe Discovery Channel, pe 1 decembrie:

  • Sanctuarul urşilor – (șapte episoade) începând cu ora 08:05

Emisiunea urmăreşte povestea urşilor bruni care trăiesc în cel mai mare adăpost din lume. Inaugurat în 2007, uriaşul spaţiu de 70 hectare este situat în Zărnești, la poalele Munţilor Carpaţi şi adăpostește în jur de 40 de urşi bruni, salvaţi din captivitate de pe teritoriul întregii ţări. Adăpostul este un proiect realizat în parteneriat de către WSPA (World Society for the Protection of Animals), organizaţia “Milioane de Prieteni” şi Primăria din Zărneşti, care a donat terenul pe care se întinde adăpostul. Camerele de filmat îi urmăresc pe ofiţerii WSPA, care colaborează cu autorităţile române în raiduri şi misiuni de salvare, mutând urșii în adăpostul din Zărnești.

  • Tehnici esenţiale de supravieţuire (sezonul 3, ep. 11)începând cu ora 21:00

Setea de aventură a lui Bear Grylls îl poartă până în inima ţinutului lui Dracula, în Munţii Carpaţi din Transilvania. Pădurile de aici sunt pline de animale de pradă ucigaşe. Nu trece mult timp şi se produce inevitabilul, căci Bear se întâlneşte faţă în faţă cu un urs brun, un mascul de talie mare. Înfruntând mediul aspru din munţi, Bear se aventurează prin defileuri înşelătoare pentru a scăpa cu viaţă. Tehnicile sale de supravieţuire sunt puse la încercare în momentul în care, mişcându-se cu mare atenţie, iese din raza de acţiune a ursului brun. Apoi Bear descoperă delicatese naturale cu care se ospătează: melci, păstrăvi şi merele dintr-un morman de excremente de urs.

 

MAROONED

  • Supravieţuire în doi (sezonul 3, ep. 8) – începând cu ora 22:00

Izolaţi în inima Munţilor Carpaţi, pierduţi într-un labirint de peşteri întunecate, Cody Lundin şi partenerul său Joe se luptă să scape cu viaţă, în timp ce lămpile pe care le au ataşate pe cască nu mai rezistă mult timp. Relația dintre cei doi este tensionată din cauza tehnicilor de supravieţuire complet diferite, lucru care le va îngreuna misiunea.

  • Supravieţuire extremă cu Ed Stafford – începând cu ora 23:00

Ed Stafford este pierdut în Munții Carpați, una dintre ultimele zone de sălbăticie adevărată din Europa, unde ies la vânătoare sute de urși bruni feroce. Prin urmare, trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru, înfruntând frigul cumplit și deshidratarea severă. După ce prinde o căprioară într-o capcană primitivă, își improvizează din pielea ei o îmbrăcăminte rudimentară. Folosind numai resursele pădurii, Ed trăiește exact ca strămoșii noștri din Epoca de Piatră, care au populat cândva acești munți. În numai 10 zile, a reușit să-și facă rost de haine, să aprindă un foc, să-și construiască un adăpost și să strângă provizii suficiente de hrană.

Pentru mai multe informaţii despre program, accesează www.discovery.ro sau intră pe Facebook la Facebook.com/discovery.romania şi pe Twitter @DiscoveryRo.