La data de 20 iulie 1969, televizoarele din întreaga lume difuzau aceeași imagine: Neil Armstrong coborând scara modulului Lunar Eagle și pășind pe suprafața Lunii. Cuvintele lui: “Acesta este un pas mic pentru om; un salt uriaș pentru omenire”, au devenit pentru totdeauna înrădăcinate în conștiința umană. Faimoasa aterizare a fost un final triumfător al cursei spațiale.
Dar acel moment istoric pe suprafața Lunii a fost rezultatul multor ani de eforturi făcute de către cele două programe spațiale sovietice și americane. Astronauții care au atins primii suprafața Lunii au trebuit să se deplaseze 383,000 km pentru a ajunge la destinație, au supraviețuit severității condițiilor de pe Lună și s-au întors pe Pământ întregi. Nu a fost deloc ușor.
Până astăzi, doar 12 de persoane – toți bărbaţi și toți făcând parte din programul spațial american – au pășit pe Lună. Cu toate acestea, exclusivitatea grupului de elită s-ar putea schimba în curând. NASA, programele spațiale ale altor națiuni și mai mulți antreprenori au planificate noi misiuni care ar putea trimite oamenii înapoi pe Lună în câțiva ani.
În acest articol, ne vom uita la istoria de explorare Lunară, vom afla mai multe despre tehnologia care ne-a adus pe cel mai apropiat vecin ceresc și încercăm să aflăm dacă oamenii s-ar putea întoarce în curând pe Lună.
În anii 1950, Statele Unite ale Americii au fost într-o cursă strânsă cu Uniunea Sovietică pentru dominația în spațiu. Competiția a reieșit ca urmare a Războiul Rece. Pe 2 ianuarie 1959, Luna sovietic 1 a fost prima navă spațială care a ajuns la o distanță de numai 5994 km de suprafața Lunii. Rușii au fost, de asemenea, primii care au trimis echipament pe Lună, pe 12 septembrie 1959, în cadrul celei de-a doua misiuni Luna. Mai mult, pe 25 mai 1961, președintele John F. Kennedy a emis o provocare în discursul său la Congres: “Eu cred că, înainte de sfârșitul acestui deceniu, această națiune ar trebui să se angajeze în atingerea scopului de aterizare a unui om pe Lună și de a-l întoarce în siguranță pe Pământ”.
Astronauții americani au acceptat provocarea, iar la 3 martie 1959, sonda Pioneer 4 a devenit prima navă spațială americană care a zburat spre Lună.
Programul US Ranger, care a durat între 1961-1965, a trimis nouă misiuni pe Lună. În 1962, Ranger 4 a ajuns pe suprafața Lunii, dar nu a reușit să trimită înapoi toate datele înainte de a se prăbuși. Doi ani mai târziu, Ranger 7 a capturat și a trimis înapoi mai mult de 4.000 de fotografii înainte de a se lovi de suprafața Lunii.
Următorul pas în cursa pentru Lună a fost de a aseleniza o ambarcațiune ușoară, fără a o distruge. Sovieticii au învins americanii la acest capitol, Luna 9 aselenizând în siguranță pe 3 februarie 1966. Americanii nu au fost cu mult în urmă. Misiunea Surveyor 1 a făcut o aterizare controlată pe Lună aproximativ trei luni mai târziu. Toate aceste etape în explorarea Lunii au dus la scopul final: debarcarea unei nave spațiale, cu echipaj uman pe Lună.
Cu toate acestea, tragedia a lovit în timpul unui test de verificare, pe 27 ianuarie 1967, când un incendiu a pătruns prin modulul de comandă, omorând astronauții Roger Chaffee, Virgil “Gus” Grissom și Edward White. NASA a numit testul Apollo 1 pentru a onora echipajul pierdut. Din cauza focului, NASA pune lansările lunare în așteptare pentru un an, timp în care modulul este reproiectat.
Întârzierea nu a fost singura dificultate cu care s-au confruntat astronauții. Cu scopul de a executa cu succes o aselenizare, oamenii de știință au trebuit să scoată nava din gravitația Pământului, să o pună pe orbită în jurul Lunii, sa o aselenizeze, fără a o distruge, pentru ca aceasta să se poată întoarce prin atmosfera Pământului fără a arde.
Astfel, NASA a lansat Apollo 7 în spațiu pe 11 octombrie 1968. Echipajul, format din astronauții Walter M. Schirra Jr., Donn F. Eisele și Walter Cunningham, a orbitat in jurul Pământului de 163 de ori și a petrecut aproape 11 zile în spațiu. Misiunea Apollo 8 a fost lansată la data de 21 decembrie 1968, fiind prima misiune echipată cu racheta Saturn V, suficient de puternică pentru a duce nave spațiale pe orbita Lunii. Echipajul – Frank Borman, James A. Lovell Jr. și William A. Anders a înconjurat Luna și a revenit cu succes în atmosfera Pământului.
Pe 3 martie 1969 s-a lansat misiunea Apollo 9. James A. McDivitt, David R. Scott și Russell Schweickart au orbitat în jurul Pământului de 152 de ori și au practicat procedurile de andocare între modulul de comandă (care ar caza astronauții în spațiu) și modulul lunar (ceea ce ar face aselenizarea posibilă). Ei au trebuit să perfecționeze aceste proceduri înainte de a încerca o aterizare reală.
Etapa finală de repetiție a fost pe 18 mai 1969, odată cu lansarea lui Apollo 10. Comandantul Thomas Stafford și pilotul Modulului Lunar Eugene Cernan au dus modulul lunar la 15.240 de metri de suprafața Lunii, în timp ce John W. Young a rămas în modulul de comandă în orbita Lunii.
Misiunea Apollo 11 – misiuni anterioare au aselenizat și au trimis înapoi fotografii ale suprafeței Lunii dar, în iulie 1969, NASA a fost gata să ducă oameni pe Lună. Echipajul, răspunzător de misiunea istorică, a fost format din Neil Armstrong, Michael Collins și Edwin Aldrin.
Acesta este modul în care s-a desfășurat misiunea:
16 iulie 1969 la 09:32 EDT – O rachetă Saturn V care transporta nava spațială Apollo 11 a decolat de la John F. Kennedy Space Center din Florida. Se efectuează verificarea carcasei modulului de comandă destinat astronauților și modulului lunar de care Armstrong și Aldrin s-ar folosi pentru a ateriza pe Lună. Saturn V a trimis Apollo 11 cu o viteză covârșitoare spre Lună. La scurt timp după, modulul de comandă de service Columbia, conectat cu modulul lunar Eagle, s-a separat de Saturn V, nava a intrat pe traiectorie.
19 iulie – Apollo 11 a intrat pe orbita Lunii. După 24 de ore în orbită și după verificarea întrerupătoarelor modulului lunar și sistemelor de comunicații, Armstrong și Aldrin au separat Eagle de Columbia pregătindu-se să facă coborârea lor pe suprafața Lunii. Collins a rămas pe Columbia pentru a servi ca legătură de comunicare dintre modulul lunar și cei care controlau misiunea de pe Pământ.
20 iulie – a 102 a oră după lansare, la 16:17 EDT, Armstrong și Aldrin au aterizat în Marea Liniștii, un loc plat pe suprafața Lunii. Armstrong a trimis acest mesaj celebru pentru controlul misiunii: “Houston Tranquility Base aici Vulturul a aterizat…” La doar câteva momente după
aterizare, cei doi astronauți au început pregătirea pentru a abandona misiunea lor și au revenit la modulul de comandă, în cazul în care urma să apară o urgență. Însă au revenit la executarea misiunii.
Șase ore și jumătate mai târziu, Armstrong a ieșit din nava spațială și a făcut primii pași pe Lună. După ce Aldrin s-a alăturat lui Armstrong pe suprafața Lunii, perechea de astronauți a început colectarea de materiale de pe suprafața Lunii. In timpul acesta, au observat diferențele de gravitație ale Lunii, comparativ cu Pământul.
Armstrong și Aldrin au creat o imagine de-acum celebră ridicând steagul american. Acest lucru nu a fost la fel de ușor cum pare. Intrarea steagului în sol lunar – primii 12.7 – 15.2 cm – a fost ușoară, dar apoi astronauții au întâlnit rezistența unei formațiuni de rocă, astfel că au trebuit să aplece steagul înapoi ușor ca să-l înfigă în sol. Cei doi astronauți au colectat aproape 23 kg de material lunar, au făcut fotografii ale zonei din apropierea locului de aterizare, au instalat echipamente și au luat probe din suprafața Lunii. Ei au lăsat în urmă un disc cu 73 de mesaje de la țări din întreaga lume, o bucată de material de la misiunea Apollo 1, medalii de cosmonauți ruși și un simbol al vulturului SUA transportând o ramură de măslin.
Iulie 21- la 21 de ore după sosirea lor, la 01:54, Armstrong și Aldrin au decolat de pe Lună, lăsând scena de jos în spatele lor. Cu modulul lunar, au călătorit înapoi în orbita Lunii, unde au andocat cu modulul de serviciu de comandă.
24 iulie – Apollo 11 a intrat în atmosfera Pământului, la o viteză de 11.032 de metri pe secundă. A aterizat în Oceanul Pacific, la 12:51.
Revenind la Lună
Apollo 11 a fost prima misiune SUA cu scopul de a ateriza pe Lună, dar nu a fost ultima. Aici sunt alte șase misiuni:
Apollo 12
- Data de lansare: 14 noiembrie 1969
- Echipaj: Charles Conrad Jr. (comandant), Richard F. Gordon (Pilot Modul de Comanda), Alan L. Bean (Pilot Modul Lunar);
- Loc aselenizare: Marea Furtunilor;
- Misiune: recuperarea pieselor din Surveyor 3 pentru a ajuta oamenii de știință să studieze efectele timpului asupra echipamentelor, în mediul Lunii, dovedind ca au fost posibile aselenizări precise.
Apollo 13
- Data lansare: 11 aprilie 1970;
- Echipaj: James A. Lovell, Jr. (comandant), John L. Swigert Jr. (Pilot Modul de Comanda), Fred W. Haise Jr. (Pilot Modul Lunar);
- Misiune: echipajul a renunțat la misiune după ce un rezervor de oxigen în modulul de service a explodat și s-a rupt în timpul zborului. Echipajul s-a mutat în modulul lunar și a navigat înapoi pe Pământ în condiții de siguranță.
Apollo 14
- Data lansare: 31 ianuarie 1971;
- Echipaj: Alan B. Shepard Jr. (comandant), Stuart A. Roosa (Pilot Modul de Comanda), Edgar D. Mitchell (Pilot Modul Lunar);
- Locul aselenizare: regiune Fra Mauro;
- Misiune: Shepard și Mitchell au urcat pe partea de con a unui crater pentru a vedea cât de ușor se pot deplasa în costumele lor spațiale voluminoase. Shepard a lovit două mingi de golf.
Apollo 15
- Data lansare: 26 iulie 1971;
- Echipaj: David R. Scott (comandant), Alfred J. Worden (Pilot Modul de Comanda), James B. Irwin (Pilot Modul Lunar);
- Loc aselenizare: regiune Hadley Rille / Apenini;
- Misiune: Astronauții au folosit diverse dispozitive pentru a explora suprafața Lunii. Scott a demonstrat că un ciocan și o pană cad în același ritm. Echipajul a lăsat în urmă o placă de comemorare a 14 astronauți americani și sovietici care au murit de la începerea programului spațial.
Apollo 16
- Data lansare: 16 aprilie 1972;
- Echipaj: John W. Young (Comandant), Thomas K. Mattingly II (Pilot Modul de Comandă), Charles M. Duke Jr. (Pilot Modul Lunar);
- Loc aselenizare: regiune Descartes;
- Misiune: Echipajul a colectat mostre de roci și de sol și a folosit un aparat de fotografiat cu raze ultraviolete și spectrograf pentru a surprinde primele măsurători astronomice de pe suprafața Lunii.
Apollo 17
- Data lansare: 07 decembrie 1972;
- Echipaj: Eugene Cernan A. (Comandant), Ronald E. Evans (Pilot Modul de Comandă),Harrison H. Schmitt (Pilot Modul Lunar și om de știință);
- Loc aselenizare: regiune Taur-Littrow;
- Misiune: Studierea de roci vulcanice pentru a afla mai multe despre originea Lunii. Echipajul a lăsat o placă pe care scrie, “Aici omul a terminat prima sa explorare a Lunii, decembrie 1972. Fie ca spiritul de pace în care a ajuns să se reflecte în viața întregii omeniri.”
Înainte de a lua piciorul de pe Lună, Gene Cernan a rostit ultimele cuvinte care urmau să fie vorbite pe suprafața sa: “Plecăm așa cum am venit și, cu voia lui Dumnezeu, așa cum ne vom întoarce, cu pace și speranță pentru întreaga omenire.”
După șase aselenizări, oamenii de știință americani au stabilit vârsta Lunii- aproximativ 4,5 miliarde ani – și au venit cu o teorie pentru modul în care s-a format.
După ce programul Apollo a luat sfârșit în 1972, NASA nu a mai trimis astronauți pe Lună. Cu țara împotmolită în războiul din Vietnam, publicul odată fermecat începea să-și piardă interesul pentru misiunile spațiale.
Luna a rămas neatinsă de om, pentru mai mult de patru decenii. În 2004, președintele George W. Bush a promis să trimită astronauți pe Lună până în 2020, dar programul Constellation a pierdut finanțarea sa, iar navetele spațiale s-au retras. Din fericire însă, nu mai este doar Guvernul implicat în cursa spațială. O serie de antreprenori bogați își încearcă șansa la glorie. Google a oferit un premiu de 25 milioane dolari pentru prima persoana care poate trimite o navă spațială fără pilot pe Lună. Pentru a câștiga Google Lunar X Prize, nava nu trebuie doar să aselenizeze ci trebuie să realizeze o călătorie de 500 de metri şi să trimită
