COMPANIILE CARE EXCELEAZA LA CAPITOLUL INOVARE TEHNOLOGICA ISI DUBLEAZA VENITURILE

Veniturile companiilor care sunt cele mai deschise către noile tehnologii cresc la o rată de două ori mai mare în comparație cu cele mai conservatoare organizaţii din punct de vedere al inovaţiei, arată un nou studiu Accenture. Mai mult, acestea din urmă au pierdut, doar în 2018, 15% din veniturile anuale anterioare și riscă să piardă încă 46% din câștiguri până în 2023, dacă nu își schimbă abordarea tehnologică. Noul studiu Accenture, intitulat „Full Value. Full Stop. How to scale innovation and achieve full value with Future Systems”, analizează indicatorii de performanță ai peste 8.300 organizaţii din 20 de industrii din 22 de țări, pentru perioada 2015 – 2023 (prognoză). Studiul clasifică companiile pe trei dimensiuni importante: adoptarea tehnologiei, profunzimea adoptării tehnologiei și pregătirea organizațională și culturală. Prin alocarea unui scor pentru fiecare dintre acești factori-cheie, studiul a identificat companiile „Lideri” (top 10%) și „Laggards” (ultimele 25% – cei care adoptă foarte greu noile tehnologii).