Într-o zi Benjamin Driscoll a semănat o mulțime de semințe diferite de arbori în timp ce își făcea traiul în peisajul marțian arid. În timp ce Driscoll dormea, a venit ploaia, iar când acesta s-a trezit, suprafața plantei Marte a fost acoperită de arbori. „Și nu erau copaci mici, nici puieți, doar copaci mari, copaci imenși, copaci înalți cât zece oameni…”. În mintea autorului de SF-uri, Ray Bradbury, cel care l-a creat pe Driscoll din nuvela „Decembrie 2001: Dimineața verde”, o poveste care a devenit parte din „ Cronicile Marțiene”, terraformarea era relativ ușoară. Presăra câteva semințe aici, câteva semințe acolo și, înainte să îți dai seama, ploaia vine și biosfera explodează într-un extaz verde.

În universul real, procesul de recreare a unui mediu ostil și străin potrivit pentru viața umană este mult mai complicat. Totuși, acest lucru nu i-a oprit pe oamenii de știință să cerceteze moduri diferite pentru a crea medii asemănătoare Pământului pe alte planete, asteroizi și chiar luni.

Motivul este unul simplu: dacă noi, oamenii, vrem să părăsim Pământul pentru a explora imensitatea universului, va trebui să găsim modalități de a crea porturi de apel de la un capăt al infinitului la altul. O modalitate de a face acest lucru este unirea cu un alt mediu extraterestru și să îl facem locuibil pentru ființele umane călătoare prin spațiu. Acest proces se numește terraformare și, în timp ce citiți aceste rânduri, oamenii de știință încearcă să găsească mecanisme pentru a crea surse de oxigen, apă și plante, cu scopul de a proiecta un habitat uman adecvat în astfel de lumi străine. Aceștia au depus efort deoarece, la urma urmei, Pământul nu va fi aici pentru totdeauna.

Unități marțiene și topirea calotelor glaciare

Un mod de a crea un mediu locuibil este de a găsi o planetă care să fie destul de „ușor” de terraformat, folosind resursele aduse planetei de pe nave spațiale.

În sistemul nostru solar, Marte a fost destul de des menționată ca fiind o candidată posibilă pentru terraformare. Unii oameni estimează că ar costa aproximativ 2 trilioane de dolari și ar dura între 100-200 de ani pentru a face atmosfera de pe Marte suficient de densă și temperatura suficient de fierbinte pentru a topi apa în polii marțieni și în sol, creând astfel mări. Odată ce procesul acesta îndelungat va lua sfârșit, sunt necesari între 200-600 de ani pentru a scăpa de microbii și algele de pe planetă.

hsw text1

O modalitate posibilă de transformare a peisajului deșertic ar fi pomparea atmosferei de pe Marte cu gaze, creând un efect de seră. Aceste gaze, precum dioxidul de carbon, ar capta căldura de la soare, ceea ce ar ridica temperatura planetei, în cele din urmă, permițând faunei și florei să prospere. Desigur, pentru a putea ajunge în acest punct, Pământul ar trebui să trimită fabrici alimentate cu căldură solară pe Marte pentru a pompa gazele în atmosferă. După ce Marte se încălzește, calotele glaciare care sunt formate din dioxid de carbon, ar începe să se topească, încălzind planeta până la 70 de grade. Ar fi atât de cald încât gheața de pe planetă s-ar topi, transformându-se în apă și oxigen (una dintre moleculele din apă este oxigenul), ingredientul principal pentru viața așa cum o știm noi. O altă modalitate de a încălzi planeta roșie ar fi cu ajutorul unor oglinzi gigantice direcționate către aceasta care să reflecte radiațiile soarelui pe calotele glaciare. Acest lucru ar topi dioxidul de carbon și astfel ar începe procesul de încălzire.

Orașe plutitoare și comete în coliziune: Terraformarea panetei Venus

Cu toate acestea, Marte ar putea să nu fie tocmai cel mai bun candidat pentru terraformare. Câțiva oameni de știință spun că Venus ar putea fi mai ușor de terraformat. Venus și Pământul au o mulțime de lucruri în comun. Fiecare are o atmosferă densă și ambele au aproximativ aceeași masă și dimensiune. Spre deosebire de Marte, atmosfera planetei Venus ar putea da câteva bătăi de cap cercetătorilor.

Venus are o atmosferă compusă în mare parte din dioxid de carbon. Acesta acoperă planeta ca o pătură electrică, încălzind suprafața cu o temperatură medie de 467 de grade Celsius. Venus este așa de fierbinte încât majoritatea formelor de viață, inclusiv cea umană, nu ar putea exista. Anumite organisme, cu toate acestea, prosperă în asemenea medii dure. Acestea se numesc hyperthermophiles și pot supraviețui temperaturilor de peste 80 de grade.

Unii oameni de știință cred că dacă am însămânța Venus cu aceste creaturi minuscule, iubitoare de căldură, cel puțin cele care se hrănesc cu sulf, de asemenea prezent în atmosfera planetei Venus, acestea ar înflori planeta neprimitoare, convertind tot dioxidul de carbon în oxigen, astfel încât celelalte forme de viață să-l poată folosi să crească și să prospere.

O altă propunere implică umbrirea planetei Venus cu vele gigant pentru a se răci atmosfera. Și totuși, unii spun că orașele plutitoare gigant absorb dioxidul de carbon din atmosferă astfel încât moleculele lui se pot împărți în oxigen și carbon. Cu cât sunt mai multe orașe de acest gen, afirmă teoria, cu atât mai mult umbrele lor împăturesc suprafața planetei. Ca și rezultat, atmosfera se răcește.

Desigur, nu există apă pe Venus, iar apa este esența vieții. Așadar, ce ar face un om de știință nebun? Ar arunca câteva comete în planetă, desigur. De ce am face acest lucru? Există o lipsă de hidrogen pe Venus deoarece acesta a scăpat în totalitate în spațiu în momentul formării planetei. Prin urmare, nu există apă, însă cometele sunt niște bulgări de zăpadă murdari care conțin gheață. Dacă ar fi să aruncăm câteva comete spre Venus astfel încât gheața din acestea să se spargă și să intre în suprafața planetei, moleculele de apă s-ar forma, în cele din urmă, în planetă. Cometele ar aduce, de asemenea, și dioxid de carbon, apă, gaz metan și amoniac.

YOU CAN'T BUILD THAT

Cum funcționează agricultura spațială

V-ați întrebat vreodată unde ne-am construi case și ne-am extinde cartierele din moment ce folosim din ce în ce mai mult teren locuibil pe Pământ? Poate spațiul să fie o suburbie viitoare? Însă, înainte de a începe să ne trimitem copiii la o plimbare intergalactică cu autobuzul școlar, trebuie să găsim noi moduri de a realiza sarcinile de zi cu zi în spațiu, sarcini precum creșterea alimentelor. Organizațiile internaționale își dedică timpul și resursele dezvoltării vieții umane dincolo de Pământ.

Agricultura spațială necesită o înțelegere mai mare dacă oamenii ar putea supraviețui în spațiu fără a avea un contact constant cu Pământul. Agricultura spațială se referă pur și simplu la creșterea plantelor în spațiu. La prima vedere acest lucru s-ar putea să nu pară foarte complicat, însă proprietățile inerente ale spațiului și abilitatea noastră de a călători și de a trăi în mediul nostru complică foarte mult situația.

Din fericire, ISS are o întreagă echipă de astronauți din toată lumea specializați în domenii științifice variate. Astronauții efectuează experimente și îmbunătățesc cunoștințele noastre de a cultiva plante în spațiu, precum și multe alte arii critice ale științei. Cercetările legate de Pământ și oamenii de știință analizează rezultatele și conduc experimentele lor proprii, gândind noi teorii și posibile soluții pentru a fi testate.

 

Foto: Discovery Channel

Sursă: www.howstuffworks.com

About The Author