BOSCH OFERA INSTRUIRE IN MECATRONICA AUTOMOTIVE UTILIZAND TEHNOLOGIA INOVATOARE A REALITATII AUGMENTATE

Cu o gamă largă de cursuri de instruire tehnică și cursuri avansate, un total de 31 de centre Bosch Service Training la nivel mondial ajută service-urile auto să țină pasul cu avansul tehnic privind lucrările de service și reparații. Centrul de instruire din Plochingen, în apropiere de Stuttgart (Germania), dezvoltă cursurile și instruiește anual peste 3.500 de angajați ai service-urilor auto. Pentru prima dată, Bosch va utiliza tehnologia inovatoare a Realității Augmentate pentru cursurile tehnice de service, sporind practic transparența conținutului acestora pentru participanți. În cadrul târgului Automechanika din Frankfurt, Bosch a oferit cursuri zilnice acreditate despre motoarele de înaltă tensiune. Tehnicienii în mecatronica autovehiculelor au avut ocazia să se familiarizeze cu noua tehnologie de instruire, gratuit, după înregistrare prealabilă. Cu ajutorul Realității Augmentate, participanților le-au fost explicate diferențele dintre autovehiculele hibrid și complet electrice, funcțiile și caracteristicile diverselor componente de înaltă tensiune, precum și strategiile de remediere a defecțiunilor, printre altele.