Pentru prima oară, divizia de Scule Electrice din cadrul companiei Bosch a introdus o gamă de maşini de curăţat cu înaltă presiune ce vizează piaţa profesională de curăţare din România. Aceste produse sunt utilizate pe o scară largă de către profesionişti, pentru activităţi precum curăţarea murdăriei în spaţiile publice sau în cadrul siturilor de construcţie. Aşadar, aceste maşini de curăţat trebuie să fie puternice, durabile, uşor de folosit şi să ofere o varietate de caracteristici la preţuri atractive. „Maşinile profesionale de curăţare cu înaltă presiune reprezintă un segment de piaţă atractiv, iar Bosch se concentrează pe stabilirea poziţiei sale în acest mediu competitiv. Noua gamă Bosch oferă flexibilitate, un service dedicat şi performanţă la standardele cerute de profesionişti”, a declarat Graeme Stokoe, directorul de dezvoltare al business-ului de curăţare exterioară.

About The Author