BOSCH DÃ STARTUL CONSTRUCTIEI CELEI DE-A DOUA CLÃDIRI DE BIROURI PENTRU CENTRUL DE INGINERIE DIN CLUJ

Bosch a anunțat oficial deschiderea șantierului pentru construirea unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj. La evenimentul din 13 iulie 2021 au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai autorităţilor locale. Lucrările de construcție au început în martie 2021 și vor fi finalizate în anul 2023, clădirea urmând a fi dată în folosință la începutul anului 2024. Investiția totală planificată pentru acest proiect este de aproximativ 21 de milioane de euro. Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafață construită de circa 10.000 de metri pătrați și zece etaje, fiind prevăzută cu o parcare subterană. Adițional birourilor și sălilor de ședințe moderne, având un design atractiv, noua clădire va oferi diferite facilități, precum zone pentru testarea mașinilor, spațiu dedicat proiectelor studențești, sală de conferință și zone de relaxare.