BOSCH A ÎNREGISTRAT O CREȘTERE SEMNIFICATIVĂ ÎN ROMÂNIA 

Bosch a încheiat anul fiscal 2022 cu vânzări consolidate în valoare de 2,5 miliarde de lei (512 milioane de euro) în România, înregistrând astfel o creștere de aproximativ patru procente față de anul trecut. Vânzările totale nete de 10,6 miliarde de lei (2,1 miliarde de euro) înregistrate în România, inclusiv vânzările companiilor neconsolidate și livrările interne către companii afiliate, au reprezentat o creștere de aproximativ 29 de procente comparativ cu anul precedent. „În 2022, Bosch a înregistrat în România o performanță foarte bună, cu o creștere de două cifre, în ciuda mediului economic și social dificil”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L. și reprezentantul Grupului Bosch în România.  

Creșterea cifrei vânzărilor s-a datorat în principal dezvoltării activității companiei și investițiilor strategice în producție, cercetare și dezvoltare, precum și în domeniul serviciilor. „Această creștere importantă este o dovadă a puterii de adaptare, a agilității și flexibilității strategiei și proceselor noastre, dar și a coeziunii angajaților noștri și a dorinței lor de a demonstra că se poate obține un nivel ridicat de performanță chiar și în condiții complexe”, a adăugat Boldijar. „Păstrând accentul pe cercetare și dezvoltare în domeniile cheie ale mobilității viitorului, transformând provocările în oportunități, adaptându-ne modul de lucru la noile circumstanțe și aplicând un stil de conducere incluziv și transparent, anul trecut am reușit să atragem noi talente și să ne menținem poziția printre cei mai buni angajatori din țară”, a continuat Boldijar. 

Chiar dacă primele luni ale noului an fiscal au arătat că și anul acesta va fi dificil, Bosch a înregistrat în România un început bun în primul trimestru din 2023, cu o ușoară creștere față de anul precedent. „Pentru a atinge potențialul pe termen lung, Bosch va continua să-și dezvolte expertiza locală în România, în special în domeniile strategice de creștere, cum ar fi activitățile de cercetare și dezvoltare”, a spus Boldijar. La 31 decembrie 2022, numărul de angajați Bosch în România era de aproximativ 9.830, în creștere cu aproximativ 12 procente față de anul precedent.

Bosch a continuat investițiile în România

În 2022, Bosch a investit aproximativ 410 milioane de lei (aproximativ 83 de milioane de euro) în România, în principal în dezvoltarea unităților de producție din sectorul de activitate Soluții de mobilitate din Cluj și Blaj, precum și în domeniul cercetării și dezvoltării, în cadrul Centrului de Inginerie Bosch din Cluj. Fabrica Bosch din Jucu, judeţul Cluj, a înregistrat o creștere semnificativă în 2022, producând cu 12 procente mai multe unități de control electronice pentru airbag-uri, sisteme multi-cameră și pentru asistență la condus față de anul precedent. Bosch produce la Cluj produse de ultimă generație încă din anul 2013, oferind un portofoliu larg și competitiv de unități de control electronice pentru creșterea siguranței în trafic și a confortului la volan. De la inaugurare, fabrica a livrat pentru clienții internaționali peste 350 de milioane de piese auto de înaltă calitate.

Concentrare pe tehnologii sustenabile și inovatoare în domeniul cercetării și dezvoltării

Bosch continuă să își consolideze activitățile de cercetare și dezvoltare din România și poziția strategică în cadrul rețelei sale globale de inginerie, jucând astfel un rol din ce în ce mai important în marea transformare a mobilității. Având o echipă de ingineri talentați în materie de software, hardware și fiabilitate, care lucrează în strânsă colaborare cu alte locații și clienți Bosch din întreaga lume, Centrul de Inginerie Bosch din Cluj contribuie la dezvoltarea de produse și servicii excelente în domeniul conducerii automatizate și al mobilității conectate și electrice. Centrul dispune de competențe vaste în domenii precum inginerie software, hardware și mecanică, ingineria fiabilității și validarea calității, dar și în planificarea vânzărilor din sectorul mobilității. În prezent, peste 1.500 de angajați sunt implicați în proiecte tehnologice de ultimă generație în trei locații moderne, ce oferă condiții de lucru care inspiră: în Cluj-Napoca, în cadrul fabricii din Jucu și la sediul central din București al companiei. În 2023, Centrul de Inginerie Bosch sărbătorește 10 ani de activitate în România, alături de fabrica Bosch din Jucu, printr-o serie de acțiuni dedicate angajaților și comunității locale.

Bosch este un partener de încredere în proiecte educaționale 

Bosch este un partener pe termen lung al sistemului de învățământ din România. În cadrul programului Școală duală Bosch, demarat în 2013, peste 600 de elevi au fost instruiți în domenii specifice în cadrul unităților de producție Bosch din Cluj și Blaj. În plus, studenții pot accesa trei programe de masterat și patru cursuri concepute de Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. De asemenea, compania oferă o serie de oportunități studenților, precum programul Working Student, stagii de lucru plătite, sau acces la Academiile Bosch.