DCIM100MEDIADJI_0036.JPG

BMW GROUP A LIVRAT PESTE 140.000 DE AUTOMOBILE ELECTRIFICATE ÎN 2018

Se aşteaptă ca 500.000 de automobile electrificate ale BMW Group să fie pe şosele până la finalul anului 2019. BMW Group a vândut peste 140.000 de automobile electrificate (electrice şi plug-in hybrid) în 2018, confirmând astfel rolul său de lider în domeniul mobilităţii electrice. În total, 142.617 (+38,4%) automobile BMW şi MINI electrificate au fost livrate clienţilor de pe mapamond pe parcursul anului trecut. Europa este cea mai mare regiune de vânzări a companiei pentru automobile pe baterii şi plug-in hybrid, reprezentând peste 50% din vânzările din 2018. Cu 75.000 de automobile electrificate ce au fost livrate clienţilor din Europa pe parcursul anului trecut, BMW Group este lider de piaţă autoritar în regiune, cu o cotă de piaţă de peste 16%. Cea mai mare piaţă individuală a companiei pentru automobile electrificate este SUA, unde peste 25.000 de modele BMW şi MINI au fost vândute în 2018, reprezentând peste 7% din totalul vânzărilor BMW Group în acea ţară.