Anthony Gomes este un chitarist de muzică blues, care a ocupat, în trecut, primele locuri în clasamentele muzicale. Cântărețul profesionist născut în Canada își cunoaște instrumentul mai bine decât oricine. Totuși, la Conferința AMUG (Additive Manufacturing Users Group Conference), din St. Louis, SUA, s-a confruntat cu o provocare în premieră pentru el – instrumentul la care a trebuit să cânte nu a fost o chitară obișnuită, ci una imprimată 3D. Acestă chitară imprimată 3D a fost produsul unei colaborări între BASF și renumitul producător de chitare Jens Ritter, în Deidesheim, Germania. Întregul corp al chitarei a fost produs în cadrul unui proces de imprimare 3D, care a necesitat utilizarea unui nou tip de plastic, de ultimă generație, dezvoltat special de BASF – o pulbere de plastic bazată pe poliamidă 6, comercializată sub denumirea “Ultrasint PA6 X028”. Pudra este procesată prin sinterizare laser (topire selectivă cu laser), un proces de fabricație prin care structurile mari pot fi produse din materiale sub formă de pulbere, folosind un laser.