ARISTON THERMO ROMANIA INCHEIE UN PARTENERIAT CU SALVAMONT SI DOTEAZA 30 DE BAZE DE SALVARE CU CENTRALE TERMICE SI BOILERE

Ariston Thermo România încheie un parteneriat cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România (Salvamont), pentru a oferi condiții optime de lucru în bazele de salvare și a facilita intervențiile în situațiile de urgență. În cadrul colaborării, Ariston dotează 30 de centre și baze de salvare cu centrale termice în condensare și boilere electrice de ultimă generație. Peste 700 de profesioniști și voluntari, care asigură patrularea preventivă și participă anual la misiuni de salvare în cele 24 de județe cu zonă montană din țară, vor beneficia astfel de încălzire și apă caldă menajeră în bazele Salvamont. Printre centrele de salvare care vor fi dotate cu echipamente Ariston se numără și cele situate în Zărnești, Cota 2000 – Transfăgărășan, Târgu-Jiu, Lacul Roșu, Bran, Bușteni sau Padina.