ALLMETECH TOOLS & MACHINES A IMPLEMENTAT PROIECTE INDUSTRIALE IN VALOARE DE 15,3 MILIOANE DE EURO

Allmetech Tools & Machines, companie românească ce oferă consultanță și servicii profesionale complete pentru companiile din domeniul prelucrării metalelor, a implementat, de la înființare, proiecte în valoare de 15,3 milioane de euro. Compania va investi 500.000 de euro în extinderea activității sale pe segmentul de producție. Compania este partenerul a peste 650 de clienți din industrii prelucrătoare din întreaga țară, furnizând servicii profesionale și echipamente atât companiilor locale, cât și reprezentanțelor unora dintre cele mai cunoscute companii multinaționale. Din portofoliul total de clienți, 80% este reprezentat de firme din industria auto. In plus, Allmetech a dezvoltat recent și un centru propriu de training în urma implementării unui proiect de finanțare de 500.000 euro. Acesta este dedicat pregătirii profesionale a resurselor umane din zona de est a țării. De la înființare și până la data curentă, peste 1.000 de specialiști CNC au absolvit cursurile acestui centru.