SCHNEIDER ELECTRIC CASTIGA PREMIUL “DATACENTER DYNAMICS LEADERS”

Schneider Electric, specialistul mondial în managementul energiei și automatizări, a primit un prestigios premiu Datacenter Dynamics Leaders EMEA, în categoria Modular Deployment (Instalare Modulară), pentru un centru de date prefabricat instalat în catedrala Sagrada Familia din Barcelona, Spania. Decernarea premiului a avut loc în cadrul unei ceremonii organizate la Londra. La primirea distincției, Fernando Villa, CIO al Sagrada Familia, a declarat: „Securitatea operațiunilor IT este vitală pentru noi. Pentru a asigura o infrastructură adaptabilă și scalabilă într-o perioadă de transformare, a fost nevoie de o abordare creativă”. Soluția integrată a Schneider Electric pentru centre de date prefabricate permite operatorilor construcției să gestioneze securitatea bisericii și să controleze într-un mod eficient milioanele de turiști care vizitează locația în fiecare an. Sagrada Familia, un monument ce face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, este cea mai vizitată atracție turistică din Barcelona.

ro Romanian