VOLVO – PASIUNE PENTRU PERFORMANTA

Încărcătoarele pe pneuri Volvo L110G şi L120G sunt puternice şi versatile. Acestea sunt construite special pentru a muta mai mult material, cu o flexibilitate mai mare. Concepute să lucreze pe orice şantier, sunt utilaje eficiente care pot folosi o multitudine de ataşamente pentru a face faţă tuturor tipurilor de aplicaţii – de la cariere pană la construcţia de drumuri. Astfel, L110G şi L120G sunt instrumente perfecte pentru o mulţime de sarcini.

 

Ridicare paralelă

Posibilitatea de a ridica încărcătura paralel cu solul permite apropierea mai mult de material şi ridicarea mai rapidă, lină şi stabilă. Se încarcă mai repede şi cu mai multă acurateţe pentru a economisi timp şi a creşte productivitatea.

 

Hidraulică „Load Sensing”

Sistemul hidraulic cu senzor de sarcină Load Sensing reglează presiunea atunci când este nevoie pentru un consum mai mic de combustibil şi o performanţă superioară. Pompele cu piston axial, cu debit variabil, realizează funcţii mai rapide de ridicare şi răsturnare, iar capacitatea mare asigură un control mai bun asupra materialului încărcat dar şi asupra ataşamentelor. Presiunea hidraulică crescută produce forţe de ridicare mai mari.

Cuplor rapid hidraulic

Cuplorul rapid hidraulic Volvo a fost standardizat internaţional ISO. Cuplorul permite schimbarea rapidă a ataşamentelor pentru flexibilitate sporită pe şantier. Designul puternic, cu deschidere mare, permite operatorului să vadă cu claritate din cabină fiecare ataşament. Volvo L110G şi L120G sunt construite ca să exceleze în aplicaţii care impun precizie, cu o productivitate de neatins. Toate componentele sunt dezvoltate şi construite de Volvo ca o singură unitate, pentru performanţă optimizată, consum scăzut de combustibil şi fiabilitate maximă.

 

Cutie de viteze automată Powershift

Dotarea cu acest tip de cutie înseamnă că utilajul funcţionează întotdeauna în cea mai potrivită treaptă de viteză corespunzătoare vitezei de deplasare, rezistenţei opuse şi frânei de motor. Sistemul trece automat în prima treaptă de viteză atunci când este necesară putere suplimentară, pentru a reduce consumul de combustibil.

 

Axe Heavy Duty pentru aplicaţii grele

Axele Volvo pentru aplicaţii grele, cu frâne umede integrate, garantează o durată de serviciu mare. Carcasele axelor absorb integral încărcarea datorată greutăţii utilajului, astfel arborii axelor transmit forţa de torsiune către reductoarele din butuci, reducând stresul în axă.

 

Tracţiune prin blocarea diferenţialului

Axa faţă este montată pe şasiul faţă şi este echipată cu un sistem de blocare a diferenţialului acţionat electrohidraulic. Transferă 100% din putere către roţi şi reduce patinarea acestora pentru a realiza o tracţiune de excepţie pe teren moale şi alunecos.

Utilajele Volvo sunt eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil şi dovedesc responsabilitate faţă de mediul înconjurător. Consumul de combustibil este scăzut semnificativ pentru modelele L110G şi L120G datorită dotării cu motorul Volvo supraalimentat, conform Stage IIIB/ Tier 4i, filtrul de particule diesel care incinerează emisiile sau prin pedala de acceleraţie care contribuie la eficienţa operatorului. Se obţine mai mult şi se pierde mai puţin.

Filtrul de particule diesel (DPF) include un catalizator de oxidare a particulelor diesel şi un incinerator extern de regenerare, care funcţionează în timpul lucrului. Sistemul reţine temporar particulele emise şi le incinerează, reducând emisiile de carbon. Procesul reduce emisiile fără a opri producţia.

 

www.volvoce.ro