UN NOU PRODUS CONTINENTAL CE REDUCE EMISIILE, FABRICAT ÎN BRASOV

Compania cu profil de tehnologie Continental a început la Brașov producția unităților de transfer fluide AdBlue, în cadrul noului proiect Selective Catalytic Reduction (SCR). Acesta oferă o soluție eficientă pentru reducerea emisiilor de oxizi de nitrogen, NOx.

Continental Brașov va deveni principala locație de producție pentru modulul SCR la nivel mondial cu o capacitatea de producție anuală planificată de patru milioane de unități. „Creșterea rapidă a capacității de producție este o provocare și, în același timp, o mare oportunitate pentru echipa Continental Brașov de a-și dezvolta competențele și capacitățile”, a spus Dr. Joachim Zirbs, directorul locației Continental Brașov.

„Soluțiile inovative ale noului produs SCR aduc o contribuție majoră transformării noastre într-un angajator progresist și atractiv. Suntem nerăbdători să continuăm proiectele de succes începute, cu ajutorul a 200 de noi colegi pe care îi așteptăm să ni se alăture până la sfârșitul anului”, a declarat Ramona Porca, manager resurse umane la Continental Brașov.

Compania se află în Brașov de peste șase ani, iar în septembrie 2016 a fost inaugurat un nou centru de inginerie, unde noile proiecte legate de testare și validare sunt dezvoltate. Continental produce în Brașov unități de alimentare cu combustibil, unități de trasfer fluide AdBlue și o serie de componente necesare acestor unități, spre exemplu pompe, filtre etc.

Continental dezvoltă tehnologii și servicii inovatoare pentru mobilitatea sustenabilă și interconectată a oamenilor şi a bunurilor acestora. Compania cu profil tehnologic fondată în 1871 oferă soluții sigure, eficiente și accesibile pentru autovehicule, mașini, trafic și transport. Continental a realizat în 2016 o cifră de afaceri de 40,5 miliarde de euro și are în prezent peste 227.000 de angajați în 56 de țări.

In perioada 1999-2016, Continental a investit circa 1.2 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și patru centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener al unui joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor în București. Continental avea 18.200 de angajaţi la finalul anului 2016 și își va mări echipa cu aproximativ 1.500 noi membri în acest an în România.