TEMA ENERGY: CENTRE DE DATE MOBILE LA CHEIE

Data centerele mobile și modulare, ca și micro data centerele, au devenit un trend la nivel mondial datorită duratei scurte de implementare, portabilității, eficienței energetice, amprenta redusă, durata scurtă de execuție, mobilitatea şi costul relativ redus.

Data Centerele mobile (sau MDC – mobile data center) au fost dezvoltate în jurul ideii de eficiență energetică. După mulţi ani în care au fost dezvoltate săli IT uriaşe, dar care s-au umplut abia după mult timp, MDC-urile au venit ca o soluţie de optimizare a investiţiei iniţiale în amenajare, dezvoltare, închiriere şi facility management.

Tehnologiile de free cooling combinate cu dimensiunile foarte compacte ale unui data center modular se traduc în costuri de energie electrică mult reduse. Implicit, PUE (power usage effectiveness) obţinut pentru un server room containerizat poate fi cu uşurinţă adus sub centrele de date convenţionale.

Tema Energy are o experienţă bogată în amenajarea de Data Centere mobile customizate. De la dimensiunile container-ului până la densitatea IT şi electrică, tehnologiile de răcire şi de back-up energetic, securitatea fizică şi anti-foc sau monitorizarea de la distanţă – toate acestea au fost adaptate nevoilor unice ale fiecărui client.

Soluţiile IT mobile proiectate de Tema Energy sunt scalabile şi pot fi uşor extinse sau adaptate după prima unitate, prin adăugarea de noi module (containere) şi racordarea sau cuplarea la cea existentă, fără întreruperi în funcționare.

11_1

Nivelul de siguranţă al unui centru mobil de date este practic acelaşi cu cel al unui centru de date fix, având sisteme de supraveghere, acces control şi anti-incendiu la fel de performante şi sigure. În plus, structura este extrem de rezistentă, tratată special anti-foc şi împotriva apei sau radiaţiilor solare şi concepută să reziste şocurilor seismice.

Data Centerele mobile sunt acomodate de containere compacte, uşor relocabile pe uscat, cu mijloace convenţionale. Odată livrat într-o locaţie, MDC-ul are avantajul unic al relocării oricând şi oriunde, în funcție de nevoile de business, dar şi de eventualele evenimente naturale care impun mutarea acestuia. Astfel, relocarea completă a data centerului devine extrem de facilă, fără investiții suplimentare în infrastructură.

Soluţiile de DCIM (Data Center Infrastructure Management) permit urmărirea, alertarea şi controlul de la distanţă al infrastructurii MDC şi al consumurilor de energie. Se economisește astfel din costurile operaționale şi de personal, şi utilizatorul este permanent conectat la funcţionarea sistemelor din Containerul IT, indiferent unde este acesta situat.

Spre deosebire de centrele de date clasice fixe, MDC-urile pot fi dezvoltate mult mai rapid. Astfel, dacă pentru un Data Center clasic există o durată medie de implementare de 3-6 luni, un MDC poate fi livrat între 1-3 luni, în funcție de complexitate şi dimensiuni.

Compania asigură coordonarea integrată a tuturor sistemelor şi instalaţiilor, preluând de la client responsabilitatea instalării întregii infrastructuri, de la construcţia container-ului până la instalare şi operare-mentenanță, centrul de date mobil fiind astfel livrat şi instalat la cheie, indiferent de locaţia de funcţionare.

22_1

Tehnologiile de free cooling combinate cu dimensiunile foarte compacte ale unui data center containerizat se traduc în costuri cu energia electrică mult reduse. Implicit, PUE obţinut pentru un server room mobil poate fi cu uşurinţă adus sub cele ale centrelor de date convenţionale. Raportat la PUE mediu al data centerelor existente, MDC este o soluție foarte eficientă energetic.

Tema Energy amenajează Data Centere Mobile utilizând cele mai avansate tehnologii (în row cooling, UPS-uri modulare, hot/cold aisle, detective VESDA, DCIM etc), prin echipamente care asigură performanța, eficiența energetică şi fiabilitatea.

Etape de execuţie:

  • Consultanță;
  • Design & Proiectare;
  • Amenajare customizată container;
  • Echipare container cu pardoseală, sistem anti-seismic;
  • Echipamente, rack-uri, sisteme electro-mecanice, instalaţii;
  • Comissioning şi testare MDC on-site;
  • Training operare echipamente şi DCIM;
  • Mentenanţă preventivă, operare şi intervenţii de urgenţă la nivel naţional.

tema

Parteneri Tema Energy:

Tema Energy are drept parteneri unele dintre cele mai mari companii din domeniul sistemelor de Data Centere: Emerson, Cummins, Riello, APC, Nexans, ABB, First Power sau Aksa. Soluțiile profesionale dezvoltate de aceștia asigură înalta performanță și mai ales stabilitatea și durabilitatea unui Data Center Mobil și a IT-ului găzduit de acesta.

 

TEMA ENERGRY

Soseaua Vergului 14A, Sector 2, București

Tel: 021.255.27.37

E-mail: office@tema-energy.ro

Web: www.tema-energy.ro