Timpul mediu pentru asistența rutieră necesar în 2015 pentru a soluționa o pană, în cazul unei asistențe oferite prin serviciul ServiceLine 24h de la Goodyear de către partenerii din rețeaua europeană TruckForce, a fost sub 121 de minute. Aceasta înseamnă economii importante pentru operatorii de vehicule, grație reducerii semnificative a timpului de oprire și a neproductivității acestora. Se preconizează că aplicația pentru telefon mobil, recent introdusă pentru serviciul ServiceLine 24h, va reduce acest timp chiar și mai mult.

Datele înregistrate în 2015 acoperă atât Europa cât și Marea Britanie. Anul trecut, în serviciul ServiceLine 24h de la Goodyear s-au înregistrat 57.435 de solicitări cu nivel ridicat de prioritate, peste 47.000 dintre acestea fiind în Marea Britanie. Aceste solicitări au fost soluționate cu ajutorul furnizorilor din rețeaua de service TruckForce de la Goodyear. Timpul necesar înregistrat de la primirea apelului în recepția centrului Goodyear ServiceLine 24h și momentul în care vehiculul a pornit din nou la drum, astfel sarcina considerându-se încheiată, a fost în medie de 121 de minute. Perioada este identică cu timpul necesar disputării unui meci de fotbal cu prelungiri.

Un timp foarte scurt de rezolvare a unei situații la stradă și de returnare a camionului în serviciu înseamnă timpi de livrare respectați și clienți satisfăcuți. Și exact aceasta oferă Goodyear grație serviciului său de asistență rutieră ServiceLine 24h și rețelei extinse de service TruckForce. “Suntem foarte mândri de performanța pe care rețeaua noastră de parteneri TruckForce o are,” a spus Nigel Sowerby, Director Retail Commercial & Service Development la Goodyear Europa, Orientul Mijlociu și Africa.  “In cazul unui incident legat de anvelopa unui camion, operatorii de vehicule comerciale doresc un service rapid și fără scuze. Aceasta este ceea ce noi oferim, iar statisticile o demonstrează foarte clar. Noua noastră aplicație pentru telefon mobil ajută la îndeplinirea acestei sarcini chiar și mai repede, ceea ce va avea ca efect reduceri de timpi de oprire chiar și mai mari în viitor.”

goodyear_reduces_downtime_02

Goodyear a lansat aplicația gratuită ServiceLine24h în decembrie 2015. Simpla apăsare a unui buton face imediat legătura între șoferul camionului, autobuzului sau autocarului și un call center 24/7, 365 de zile pe an, astfel încât asistența rutieră să fie efectuată cât mai rapid posibil. Caracteristicile cheie ale aplicației ServiceLine24h sunt: detectarea automată de limbaj, un ecran de tip pop-up care te ghidează în procesul de comandă și un sistem de căutare prin GPS, care indică cel mai apropiat partener service Goodyear TruckForce.

Serviciul de asistență rutieră Goodyear ServiceLine 24h operează 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. În timpul unei pene, contactul cu un call-center capabil să preia comenzi în mai multe limbi va duce la rezolvarea cât mai rapidă a problemei prin preluarea în timp util a cererii. În Europa, Goodyear are peste 2.000 de furnizori de service în rețeaua TruckForce, localizați strategic în 28 de țări. Luând în calcul și faptul că există zone în care intervențiile nu sunt chiar atât de la îndemână, cel mai scurt timp mediu necesar pentru a pune camionul înapoi pe drum este remarcabil.