RIDGID ROLL GROOVING – TEHNOLOGIA DE ROLUIT CANELURI

Investițiile recente în centre comerciale, în spații de retail pentru materiale de construcții, în industrie și clădiri de birouri, împreună cu aplicarea normelor europene pentru protecția incendiilor în parcările subterane au dus, firesc, la o dezvoltare a unui domeniu de activitate clădit în jurul instalațiilor pentru protecția împotriva incendiilor.

Dezvoltarea acestui segment de business a ajutat companiile și antreprenorii din domeniu să se afirme drept companii solide cu cifre semnificative de afaceri. Totodată, în domeniu s-a dezvoltat un sistem de project management bazat pe experiența anterioară, care este aplicat de către antreprenori, proiectanți, producători de fitinguri, țeavă și echipamente de prelucrat țevi.

Pentru a putea fi competitive în acest domeniu, companiile au nevoie de produse care se instalează ușor (cuple și țeavă), echipe de montaj bine instruite pentru a putea instala și pregăti țevile în mod eficient şi scule și echipamente fiabile și ușor de utilizat.

Pentru a face față acestor provocări, în America de Nord, în anul 1925 s-a inventat tehnologia de prelucrare prin canelare a țevilor – roll grooving. În 1975, compania Victaulic a introdus sistemul de cuple de roll grooving cu prindere mecanică în bolțuri așa cum îl cunoaștem astăzi. Cam în aceeași perioadă, Ridge Tool Co. a început să producă cele mai fiabile mașini de roluit caneluri.

Astăzi, această Tehnologie este utilizată în cele mai moderne și mai îndrăznețe proiecte industriale și de arhitectură, începând cu Statele Unite, Europa și Japonia.

Utilizări ale tehnologiei de roluire

– În instalații sanitare, în cele de încălzire sau răcire a aerului, alimentări cu apă și aer comprimat;

– În majoritatea instalațiilor de prevenire a incendiilor: sisteme de protecție cu vane, cu pompe sau cu sprinklere;

– Pentru sistemele de țevi din fabrici și din zone industriale;

– În zone de producție din domeniul automotive, industria chimică, alimentară;

– În petrochimie, furnizare și producție de energie, turnătorii și laminoare de metal, instalații de tratare a apei și câmpuri petroliere.

RIDGID TEXT 1

Avantaje

Ridgid se preocupă de siguranța oamenilor care folosesc astfel de tehnologii și, în aceeași măsură, de protecția mediului.

Astfel, prin utilizarea țevilor canelate și a cuplajelor aferente se reduce semnificativ riscul de accidentare în timpul utilizării aparatelor de sudură, iar timpul de manoperă este mai scurt decât cel pentru filetare.

Eficiența energetică a clădirilor care utilizează acest sistem crește datorită timpului scurt de „downtime“ a instalațiilor pe durata reviziilor sau a schimbării unui chiller sau a unei pompe.

În acest proces nu se mai apelează la sudură, de unde rezultau o serie de gaze și compuși toxici, iar zgomotul redus al acestor instalații (datorat cuplajelor care au ca bază o garnitură de cauciuc care atenuează vibrațiile) este un punct în plus pe lista de protecție a mediului.

Gamă completă de roll grooving Ridgid

Încă de la începuturile acestei tehnologii, Ridge Tool Co., unul dintre cei mai mari producători de scule profesionale pentru instalații, a dezvoltat o gamă completă de mașini pentru prelucrat țevile prin roluire de caneluri, cât și alte echipamente indispensabile unei companii care execută astfel de lucrări.

Gama de mașini de roluit caneluri (roll groover) începe cu modelul 915, care este o mașină de canelat manuală, foarte ușoară și care se pretează la lucrări executate în poziții dificile. Mașina poate rolui caneluri de la 1” până la 12”, fiind destinată în special rectificărilor sau reparațiilor ocazionale.

Pentru a rolui cantități mai mari de țeavă este nevoie de modelele 916 sau 975, care acoperă plaja de diametre de la 1” la 6”. Modelul 916 este o mașină unde forța de apăsare necesară realizării operațiunii de canelare este aplicată manual, iar rotația poate fi asigurată de orice mașină de filetat Ridgid cu capacitate de maximum 3”. Această mașină este destinată bucăților scurte de țeavă care se prelucrează pe șantier fiind, de asemenea, ușor de transportat datorită greutății sale reduse. Modelul 975 este o mașină combo, care poate fi utilizatã atât la poziție cât şi pe un echipament de filetat staționar.

În plus, pentru a prelucra cantități foarte mari de țeavă, de ordinul kilometrilor (exemplu: instalația de protecție împotriva incendiilor din galeriile de metrou din București), în gama de la Ridgid există două mașini hidraulice, modelul 918 și 920.

Mașina de roluit model 918 poate prelucra țevi cu diametrul maxim de 12”, forța de apăsare fiind furnizată de un cilindru hidraulic, iar antrenarea de către orice mașină de filetat marca RIDGID.

În gamă se regăsește și modelul 918i, prevăzut cu un motor de antrenare propriu.

Mai mult, pentru țevile cu diametrul cuprins între 12” și 24”, modelul 920 este cea mai potrivită alegere deoarece este o mașină hidraulică foarte rezistentă şi antrenată de către un motor electric Ridgid model 300.

Faptul că mașinile de roluit caneluri Ridgid sunt antrenate de o mașină de filetat Ridgid reprezintă un mare avantaj. Astfel, în perioadele în care compania de instalații nu are lucrări care să implice operațiunea de canelare, dispozitivul de roluit se poate detașa, iar mașina de filetat se poate utiliza pentru a tăia, debavura sau fileta țevi.

ridgid text 2

Operațiuni suplimentare

În execuția proiectelor de instalații pentru prevenirea incendiilor mai intervin și alte operațiuni, cum ar fi tăierea și găurirea țevilor pe generatoare, pentru a se realiza ramificațiile sau pentru a se instala sprinklerele.

Ridgid vine cu soluții complete pentru tăierea țevilor începând cu diametre mici până la 12”. Ferăstrăul cu disc, cu dinți din carbură de tungsten, model 590L poate tăia țevi de până la 4”, iar dispozitivul de tăiere hidraulic model 258 XL poate tăia prin deformare plastică țevi cu diametrul maxim de 12”.

Pentru a găuri țevile pe generatoare, mașinile de găurit HC-300 și HC- 450 sunt soluția ideală. Cu ele se pot practica găuri cu diametrul maxim de 43/4” de-a lungul unor țevi cu diametrul de maximum 8”.

O largă varietate de stative pentru țevi și dispozitive de tăiat tije filetate completează această gamă de produse destinate companiilor care execută lucrări ce implică tehnologia prin roluirea de caneluri pe țeavă.

Toată gama de mașini de roluit caneluri Ridgid este fabricată în SUA. Totodată, Ridgid acordă pentru produsele sale garanţie pe viaţă ce acoperă defectele de material sau de producţie.