NOUA TEHNOLOGIE DIESEL BOSCH OFERA SOLUTII PENTRU PROBLEMA OXIZILOR DE AZOT

Noile dezvoltări Bosch ar putea permite producătorilor de autovehicule să reducă emisiile de oxizi de azot (NOx) atât de drastic încât să respecte deja viitoarele limitări. Chiar și la testarea RDE (emisii în condiții reale de conducere), emisiile generate de autovehiculele echipate cu noua tehnologie diesel Bosch nu sunt doar semnificativ mai mici decât limitele actuale, ci și decât cele care vor intra în vigoare din 2020. Inginerii Bosch au obținut aceste rezultate prin perfecționarea tehnologiilor existente.

Componentele suplimentare, care ar putea majora costurile, nu sunt necesare. „Bosch forțează limitele din punct de vedere tehnic,” a spus Denner. „Echipate cu cea mai recentă tehnologie Bosch, autovehiculele diesel vor fi clasificate drept autovehicule cu nivel redus de emisii și vor rămâne accesibile din punct de vedere financiar.” CEO-ul Bosch a cerut, de asemenea, mai multă transparență în ce privește emisiile CO2 cauzate de traficul rutier și a cerut ca măsurarea consumului de carburant și, implicit, a emisiilor CO2 să fie efectuată în viitor în condiții reale de drum.

Inteligența artificială poate îmbunătăți performanța motoarelor cu ardere internă

Chiar și cu acest avantaj tehnologic, motoarele diesel nu au atins încă potențialul complet de dezvoltare. Bosch își propune acum să utilizeze inteligența artificială pentru a dezvolta aceste descoperiri tehnologice de ultimă oră. Acest lucru va marca un alt pas spre un punct major de referință: dezvoltarea unui motor cu ardere care, cu excepția CO2, nu are aproape niciun impact asupra aerului ambiant. „Credem cu tărie că motoarele diesel vor continua să joace un rol important în ce privește mobilitatea viitoare. Până când mobilitatea electrică își va face loc pe piață, vom continua să avem nevoie de aceste motoare cu ardere extrem de eficiente,” a spus Denner. Obiectivul său ambițios pentru inginerii Bosch este dezvoltarea unei noi generații de motoare diesel și cu benzină fără emisii semnificative de particule sau NOx. Chiar și Neckartor din Stuttgart, un punct negru notoriu pentru poluare, dorește ca viitoarele motoare cu combustie internă să fie responsabile pentru nu mai mult de un microgram de NOx pe metru cub de aer ambiant – echivalentul unei patruzecimi, sau 2,5 la sută din limita actuală de 40 de micrograme pe metru cub.

Transparență și testarea realistă a consumului și emisiilor CO2

Denner a făcut apel la reconsiderarea problemei reprezentate de emisiile CO2 care sunt direct legate de consumul de carburant. Acesta a spus că testele de consum nu trebuie să mai fie efectuate în laborator, ci în condiții reale de conducere. Acest lucru ar crea un sistem comparabil cu cel utilizat pentru măsurarea emisiilor. „Aceasta înseamnă mai multă transparență pentru consumator și acțiuni mai concentrate asupra climatului,” a declarat Denner. Mai mult, orice evaluare a emisiilor CO2 ar trebui să se extindă semnificativ dincolo de rezervor sau baterie: „Avem nevoie de o evaluare transparentă a nivelului total de emisii CO2 produse de traficul rutier, care să includă nu doar emisiile directe ale autovehiculelor, dar și emisiile cauzate de producerea carburantului sau a electricității necesare alimentării acestora,” a spus Denner. Acesta a adăugat că o amprentă mai cuprinzătoare a CO2 ar putea furniza șoferilor de autovehicule electrice o imagine mai realistă a impactului pe care această modalitate de mobilitate îl are asupra climatului. În același timp, utilizarea carburanților nefosili ar putea îmbunătăți amprenta de CO2 a motoarelor cu combustie internă.

Prin ce se distinge noua tehnologie diesel?

Până acum, doi factori au împiedicat reducerea emisiilor NOx în cazul autovehiculelor diesel. Primul dintre acestea este stilul de conducere. Soluția tehnologică dezvoltată de Bosch este un sistem de administrare a debitului de aer cu răspuns foarte rapid pentru motor. Un stil de conducere dinamic cere o recirculare la fel de dinamică a gazelor de eșapament. Acest lucru poate fi obținut prin utilizarea unui turbocompresor optimizat RDE, care reacționează mai rapid decât turbocompresoarele convenționale. Datorită recirculării gazelor de eșapament de înaltă și joasă presiune, sistemul de administrare a debitului de aer devine chiar mai flexibil. Acest lucru înseamnă că șoferii pot conduce cu viteză fără o creștere a emisiilor. La fel de importantă este influența temperaturii. Pentru a asigura conversia optimă de NOx, temperatura gazelor de eșapament trebuie să fie de peste 200 de grade Celsius. În traficul urban, autovehiculele ating rar această temperatură. De aceea, Bosch a optat pentru utilizarea unui sistem sofisticat de administrare termică pentru motorul diesel. Acesta reglează în mod activ temperatura gazelor de eșapament, asigurând astfel faptul că sistemul de evacuare rămâne suficient de cald pentru a funcționa într-un interval de temperatură stabil și că emisiile rămân la un nivel scăzut. Noul sistem diesel Bosch se bazează pe componente care sunt deja disponibile pe piață. Este disponibil pentru clienți imediat și poate fi integrat în proiectele de producție.

De ce este traficul urban mai solicitant decât cel extraurban sau autostrada?

Pentru a asigura conversia optimă de NOx, temperatura gazelor de eșapament trebuie să depășească 200 de grade Celsius. Această temperatură este rareori atinsă în traficul urban, unde mașinile sunt blocate în ambuteiaje sau trafic lent. Prin urmare, sistemul de evacuare se răcește. Noul sistem de administrare termică Bosch remediază această problemă prin reglarea activă a temperaturii gazelor de eșapament.