MERCEDES-BENZ PREZINTA A TREIA GENERATIE SPRINTER

Noul Sprinter este disponibil pentru comenzi și va fi lansat pe piețe începând cu luna iunie. Tracțiunea față este o noutate, adăugând un plus de versatilitate, iar cele opt pachete cu servicii noi de conectivitate simplifică gestionarea flotelor. Îmbunătățirile au un efect major asupra habitaclului noului Sprinter.

De la lansarea sa din 1995, Mercedes-Benz Sprinter a redenumit o întreagă clasă de autovehicule datorită calităților sale remarcabile. Pe 6 februarie 2018, cea de-a treia generație a unuia dintre cele mai bine comercializate autovehicule comerciale ușoare a fost prezentat, în premieră mondială, în noul centru logistic Mercedes-Benz de pe insula Mercator din Duisburg, Germania. Acesta va fi inclus în strategia diviziei Vans a Mercedes-Benz privind electrificarea întregii game de autovehicule comerciale ușoare.

“Portul din Duisburg este un reper al tendinței de globalizare și un etalon al operațiunilor logistice de cel mai înalt nivel, caracteristici ce descriu mediul perfect pentru prezentarea noului Sprinter. Noul Sprinter continuă să întruchipeze atributele tradiționale care i-au adus un imens succes internațional de la lansarea pe piață: flexibilitate, robustețe și economie. În același timp, noul Sprinter impresionează datorită funcționalităților moderne, de neegalat în acest segment, de exemplu conectivitatea și modularitatea fără omonim în această clasă de autovehicule. Astfel, noul Sprinter este prima soluție de sistem end-to-end pentru flotele comerciale, atât pentru autovehicule comerciale ușoare Mercedes-Benz, cât și pentru întreaga industrie”, a declarat Volker Mornhinweg, Președintele diviziei Vans a Mercedes-Benz.

Mai modular ca oricând

Versiunile de caroserie Furgon, Tourer, pick-up, sașiu, cap de autobuz sau cap tractor, trei configurații de tracțiune, variantele diferite de cabină, lungime a caroseriei, tonaj, înălțime a compartimentelor de încărcare și numeroasele echipamente, toate acestea permit configurarea în detaliu a noului Sprinter. Astfel, pot fi configurate peste 1.700 de variante ale noului Sprinter. Această modularitate definește viziunea noului concept Sprinter, care răspunde perfect atât cerințelor specifice domeniului de activitate, cât și necesităților diverselor segmente de clienți. Gama include, de exemplu, soluții pentru serviciile de curierat de proximitate, pentru transportul de mărfuri pe distanțe mai mari sau pentru tehnicienii de service care utilizează autovehiculul ca atelier mecanic mobil. Noul Sprinter poate fi folosit de asemenea ca rulotă sau autovehicul de transport persoane, cât și pentru servicii de ambulanță.

Pe lângă tradiționalele sisteme cu tracțiune spate, respectiv integrală, noul Sprinter are acum și o opțiune de tracțiune față. Datorită designului specific, sarcina utilă a acestei versiuni este cu 50kg mai mare decât în cazul versiunii cu tracțiune spate. Pragul de încărcare, poziționat cu 80mm mai jos, face mai convenabile atât operațiunile de încărcare/descărcare, în cazul versiunilor comerciale ale Sprinter, cât și accesul/ieșirea din spațiul de confort, în cazul versiunilor tip rulotă.

Printre noutățile tehnice ale noului Sprinter se numără două transmisii noi pentru versiunile cu tracțiune față. Cutia de viteze automată în 9 trepte cu convertizor de cuplu, reprezintă o premieră în segmentul autovehiculelor comerciale ușoare de dimensiuni mari. Rapoartele cutiei de viteze sunt etajate astfel încăt să asigure un echilibru între consum de combustibil și manevrabilitate.