Compania Wire Entertainment, în colaborare cu The Brothers M Entartainment și Best Tools, a produs filmul “The Story Of SDMO”, un film documentar corporate despre unul dintre cei mai mari producători de generatoare din lume.

Lansarea filmului documentar “The Story of SDMO” va avea loc la Institutul Francez, Cinema Elvire Popesco, în data de 15 iulie la ora 19:00. În cadrul evenimentului vor participa guest speakeri din domeniul energiei și domenii conexe. De asemenea, vor fi vizionate două proiecții: documentarul companiei și un film tehnic care prezintă etapele de creare ale unui generator electric.

Împreună cu sprijinul personalului companiei SDMO, echipa a reușit să filmeze toate procesele de creare ale unui generator. Filmul documentar a fost filmat în orașul Brest, Franța, unde se află fabricile companiei SDMO și în alte peste 20 de orașe din Europa. Pentru realizarea acestuia, echipa de producție s-a folosit de cele mai noi echipamente și tehnici de filmare. Durata filmărilor a depășit 30 de zile.

Acest gen de film este, probabil, cel mai bun produs care există în acest moment pe piața media, atât din România, cât și din Europa și reprezintă primul pas în producția high quality pentru piața industrială.

Documentarul reprezintă o premieră națională și va fi difuzat atât în Franța și România, cât și la nivel global. Au fost filmate locații cheie precum spitale, centre de date, centrale nucleare, baraje, stadioane etc, locații care reprezintă puncte de maximă importanță pentru buna funcționare a societății moderne.

Wire Entertainment este un grup independent de productie media, cu activități ce includ servicii de producție cinematografică, producție video, editare reviste, servicii de publicitate și creație de calitate înaltă.

The Brothers M Entertainment, reprezentată de Silviu și Bogdan Mustățea, doi dintre cei mai tineri și talentați regizori ai momentului din Romania. Și-au început carierele regizând videoclipuri muzicale, astfel dezvoltând o înclinație pentru scenarii, fotografii și filmări profesionale. Entuziasmul și priceperea lor în materie de producție nu cunosc limite, aceștia fiind dornici să concureze cu cele mai mari case de producție din lume.