GSTARCAD PERFORMANTA SI INOVATIE

Gstarsoft, producătorul GstarCAD, dispune de o reţea globală de parteneri care acoperă mai mult de 110 Ţări, depășind numărul de 250.000 de licenţe active în anul 2013. În România, numărul utilizatorilor GstarCAD se află în mod constant în creștere datorită calităţilor care provin din performanţă tehnică și eficienţă, definitorii pentru concepţia și realizarea programului.

Softul este un instrument puternic proiectat pentru realizarea desenelor tehnice de înaltă calitate pentru 2D și modelare 3D. În plus, acesta este util în multiple domenii în care este necesară crearea, editarea, vizualizarea sau tipărirea documentațiilor grafice tehnice în format electronic de tip DWG, precum arhitectură, ingineria construcțiilor, mecanică, fabricație, electrotehnică, GIS, cadastru și topografie.

Soft-ul GstarCAD are interfața, comenzile și meniurile similare cu celelalte soft-uri de top. De asemenea este şi compatibil cu acestea. Importul de fișiere DWG și DXF, care permite citirea, scrierea și editarea de fișiere create într-un alt program, precum și în alte programe care folosesc fișiere în format DWG, se face fără pierdere de informații. Unul dintre avantajele acestui tip de soft de proiectare este acela că are costurile de achiziţie scăzute, nu necesită timp sau alte costuri suplimentare sau un program de training al angajaţilor pentru procesul de adaptare.

Mai mult, este flexibil și poate fi adaptat. Acest lucru înseamnă că desenele pot fi vizualizate și prelucrate pe orice dispozitiv digital inteligent (smartphone, iPad, tabletă sau PC), iar meniurile şi setul de comenzi sunt cele uzuale din limba engleză.

GstarCAD8 lucrează foarte bine cu aplicațiile specializate CAD Profi pentru domeniile mecanică, fabricație sau instalații, inclusiv cu simbolurile specifice.

Compania IOAN Co. a fost înființată în anul 1993 și activează cu precădere în domeniul proiectării în construcții. Prin distribuția GstarCAD, Ioan Co. își atinge unul din obiectivele sale principale, cel de a pune la dispoziția utilizatorilor din România soluţii software de calitate.