GOANA DUPA AUR

Cine va rămâne în joc și cine va fi eliminat? În acest sezon, totul s-a schimbat, deoarece urmărim noi mineri, noi parcele concesionate, noi utilaje și chiar noi metode de a scoate aurul din pământ. Dar oare riscurile mai mari vor duce neapărat și la o creștere a profitului? Goana după aur, sezonul 5, are premiera pe Discovery Channel, luni, 2 februarie, de la ora 20:00.

Ne reîntâlnim cu Parker Schnabel, tânărul de 20 de ani, care și-a demonstrat valoarea în sezonul lui de ”miner-boboc” în Klondike, unde a strâns mai bine de 25 kg de aur, în valoare de 1,4 milioane de dolari. Parker intră într-o nouă ligă anul acesta și își stabilește un obiectiv fără precedent: el vrea să adune acum în jur de 57 kg de aur, în valoare de peste 2,5 milioane de dolari, dublu față de cât a obținut în sezonul trecut. Parker își reinvestește toți banii în tot feluri de planuri ambițioase ca să obțină aur de bună calitate, își solicită echipa mai mult ca oricând și reușește chiar să i-l fure pe unul dintre cei mai buni mecanici rivalului său, Todd Hoffman. Dacă Parker își poate atinge ambițiosul obiectiv, are șanse să devină o adevărată legendă în Klondike. Dacă nu, e clar că primul lui sezon a fost pur și simplu o întâmplare norocoasă.

În ultimul sezon, Todd Hoffman a riscat și a pierdut. A eșuat total după ce a înfruntat junglele din Guyana, în America de Sud, în încercarea de a face avere alături de tatăl său Jack, Dave Turin, Jim Thurber și restul clanului Hoffman. Anul acesta, Todd se întoarce fix în punctul de unde a plecat. Mâna lui dreaptă, Dave, s-a săturat de colaborarea lor și l-a părăsit pe Todd ca să lucreze cu două legende vii din lumea căutătorilor de aur, Freddie și Derek Dodge. Ca urmare, Todd nu și-a pierdut doar pământul, banii și echipa, ci, mai mult decât atât, și-a pierdut demnitatea. Visul lui de a căuta aur în junglă l-a distrus aproape complet. Va reuși oare acum să se ridice din propria cenușă și să-și schimbe încă o dată povestea? Sau acesta va fi sezonul în care Todd va admite că a fost învins? Un lucru este oricum cert: Todd nu va ieși din competiție fără să lupte până în ultima clipă.

Informații despre sezonului 5 al emisiunii Goana după aur:

  • Tony Beets a cheltuit 1 milion de dolari ca să cumpere un utilaj anume: o instalație de dragat veche de 75 de ani, cu care speră că va reuși să obțină 7,5 milioane de dolari într-un singur sezon.
  • Parker Schnabel lucrează cu un Caterpillar D10 – un fel de tractor special produs de Caterpillar Inc. A fost primul tractor modern care a folosit un pinion de lanț cu elevație, ca să sporească rezistența utilajului, ușurința cu care poate fi întreținut și confortul operatorului.
  • Fred Dodge folosește un Caterpillar D8 – un utilaj-tractor mai mare, conceput și produs tot de Caterpillar Inc. Deși există mai multe configurații ale utilajului, cea mai bine vândută este cea de buldozer echipat cu o lamă masivă, detașabilă, plus o piesă adiacentă, un plug montat pe spate.
  • Todd Hoofman folosește un tip de ”sită” portabilă T5x, care poate cerne aproximativ 125 tone de pământ pe oră.
  • În sezonul 5, Fred Dodge apare cu un excavator hidraulic PC228USLC-8 de la Komatsu. Este un utilaj inteligent, perfect pentru proiecte de drumuri și poduri în zone urbane sau în orice alt loc unde spațiul de lucru e limitat.

Informații despre cele mai mari companii miniere din lume:

  • Yamana Gold Inc. este o companie producătoare de aur din Canada. A intrat în producție în 2003, cu rezultate semnificative, deținând proprietăți pentru exploatare, proprietăți pe care se derulează alte etape din procesul de recuperare a metalului prețios și mai multe terenuri în Brazilia, Argentina, Chile, Mexic și Columbia.
  • China National Gold Group Corporation este o companie de stat din China, un producător de aur implicat și în alte domenii ale afacerilor cu metale prețioase, cum ar fi rafinarea de aur, argint și cupru sau producerea și vânzarea de lingouri de aur și argint. Cele mai importante mine ale companiei se află în Mongolia și Tibet.
  • Polyus Gold International, cel mai mare producător de aur din Rusia, este proprietara uneia dintre primele 10 exploatări miniere pentru aur din lume. Compania deține a treia rezervă de aur din lume ca mărime, cu peste 90 milioane de uncii de aur (2,5 milioane kilograme) ca rezerve demonstrate și probabile.
  • Gold Fields Limited este o companie din Africa de Sud care deține mine de aur. Fiind una dintre cele mai mari companii din această industrie, este listată atât la Bursa din Johannesburg (JSE), cât și la cea din New York (NYSE).

dicovery text

  • Newcrest Mining Limited este cea mai mare companie din Australia care deține mine de aur, dar operațiunile sale se extind mult dincolo de granițele acestei țări, ajungând până în Indonezia și confirmându-i astfel statutul ca una dintre cele mai importante corporații miniere internaționale.
  • Kinross Gold Corporation se situează pe locul al 7-lea în topul celor mai mari companii miniere din industria aurului. Cu sediul în Canada, compania deține mine și exploatări în Statele Unite, Brazilia, Chile, Rusia, Ghana și Mauritania.
  • Goldcorp este un producător de aur cu sediul central în Vancouver, Columbia Britanică, Canada. Printre activele operaționale ale Goldcorp se numără cinci mine din Canada și SUA, trei mine în Mexic și două în America Centrală și de Sud.
  • AngloGold Ashanti Limited este una dintre marile companii miniere din industria globală a aurului. În 2008, AngloGold a obținut 4,98 milioane de uncii din aur din operațiunile sale, cantitate care se estimează că ar reprezenta 7% din producția mondială de aur.
  • Newmont Mining Corporation, cu sediul în Greenwood Village, Colorado, SUA, este unul dintre cei mai mari producători de aur din lume, având mine în exploatare în Nevada, Indonezia, Australia, Noua Zeelandă, Ghana și Peru. La data de 31 decembrie 2010, Newmont producea aproximativ 5,4 milioane uncii de aur pe an, deținând rezerve demonstrate și probabile de aproximativ 93,5 milioane de uncii.
  • Barrick Gold Corporation este cea mai mare companie minieră din industria globală a aurului. Are sediul central în Toronto, Ontario, Canada, și patru unități de business regionale în Australia, Africa, America de Nord și America de Sud.