FURITECH – SOLUTII COMPLETE PENTRU RIDICAREA IN SIGURANTA

Ridicarea şi manipularea în deplină siguranţă a diverselor greutăţi este şi va rămâne totdeauna foarte importantă, iar nevoia de produse de ridicare performante este permanentă. Începând cu anul 2008, din cauza crizei economice, s-a simţit o scădere a calităţii acestor produse. Pe lângă pericolul crescut al accidentelor şi calitatea scăzută a produselor, utilizatorii s-au confruntat şi cu situaţii în care produsele au avut o perioadă de utilizare de cel puţin trei ori mai mică, comparativ cu produsele de calitate. Din fericire, începând cu anul 2012, utilizatorii au început să înţeleagă că nu trebuie să facă rabat la calitate, iar siguranţa trebuie să primeze.

Deseori se ivesc situaţii când o sarcină mică trebuie ridicată cu o frecvenţă mare într-o anumită unitate de timp, precum 5 kg ridicate de 1.000 de ori în doar 8 ore. De asemenea, se pot întâlni şi situaţii contrare, când o sarcină mare trebuie ridicată cu o frecvenţă mică, de exemplu 500 tone ridicate o dată pe an. Aceste necesităţi pot fi o provocare pentru oricine, aşa cum au fost cele pentru găsirea soluţiilor tehnice care au făcut posibilă ridicarea sau manipularea piramidelor din Egipt, a turnului Eiffel sau chiar pentru ridicarea şi manipularea subansamblelor navelor de mare tonaj din zilele noastre.

„Am dori să invităm colaboratorii noştri la un mare eveniment în cadrul căruia vor participa şi producătorii pentru care noi suntem dealeri oficiali în România: www.rema.eu şi respectiv www.podem.bg, târgul internaţional

CeMAT 2014, care se va organiza în Germania la Hanovra, în perioada 19-23 Mai. În cadrul acestui târg vor participa toţi marii jucători din această piaţă,” ne spune Mihai Teoharie, Furitech SRL.

 

Interviu cu Ing. Mihai Teoharie, Furitech SRL

E.E: Cât de importante sunt certificările în acest domeniu?

M.T: Certificările pentru produsele de ridicare sunt foarte importante, precum brandul şi tradiţia producătorului. Produsele Rema sunt exportate în ţări precum: Olanda, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia, Ungaria, România, Spania etc. La livrarea produselor de ridicare trebuie să faci dovada faptului că acestea au certificările prevăzute de Uniunea Europeană.

E.E: Spuneţi-ne câteva detalii despre garanţia şi service-ul echipamentelor de ridicat Rema.

M.T: Produsele Rema beneficiază de o garanţie de 12 luni. Acestea se livrează cu instrucţiuni de utilizare care ajută la folosirea lor corectă. În plus, la fiecare echipament asigurăm piese de schimb. De asemenea, la majoritatea clienţilor importanţi există departamente specializate şi autorizate care fac întreţinerea şi service-ul. Furitech poate face şi întreţinerea şi service-ul în cazul în care există solicitări. Durata de răspuns la problemele legate de service este de maxim 48 de ore.

E.E: Aveţi acoperire naţională?

M.T: Da, cu produsele noastre de ridicare Rema Olanda răspundem tuturor solicitărilor. În plus, prin intermediul firmelor de curierat rapid, produsele ajung în 24 de ore în toate zonele ţării pentru produsele aflate pe stoc, iar în 15-30 de zile pentru comenzi speciale.

E.E: Oferiţi şi consultanţă la achiziţionare?

M.T: Oferim consultanţă de specialitate, de asemenea, avem o experienţă de peste şapte ani în a da informaţii complete, corecte şi soluţii care să corespundă nevoii utilizatorilor. Mai mult de atât, beneficiem şi de experienţa de peste 40 de ani a partenerilor noştri.

E.E: Cum a fost anul 2013 din punct de vedere economic?

M.T: Anul 2013 a fost acceptabil şi conform situaţiei actuale. De asemenea, faţă de anul 2012, a existat o tendinţă uşoară de creştere.

„În anul 2014 vom aveam o contribuţie activă pe piaţa echipamentelor de ridicat. Dorim clienţilor şi colaboratorilor noştri mult succes şi să facem împreună paşi spre progres,” declară Mihai Teoharie, Furitech SRL.

Autori:Ciprian Rotaru, Raluca Pașcan

 

 

 

FURITECH SRL

Str .Delfinului nr 3+5

800223 Galaţi

Tel: 0236.471.068

Fax: 0236.471.068

Mob.: 0744.764.773

E-mail: office@furitech.ro;

Web: www.furitech.ro; www.rema.eu