ED STAFFORD, SUPRAVIETUIRE EXTREMA

Celebrul supravieţuitor Ed Stafford, cel care a rezistat 60 de zile pe o insulă pustie doar cu o cameră de filmat, își continuă aventurile în cele mai sălbatice locuri din lume, demonstrând tenacitate și curaj, într-un mod unic. “Omul care supravieţuieşte cu nimic” se aventurează într-o nouă serie de provocări periculoase. Urmăriţi cum îşi împinge din nou limitele la extrem în noi episoade ale seriei Supraviețuire extremă cu Ed Stafford. În cele mai grele condiţii din lume, testul supravieţuirii nu este doar fizic, ci şi mental. Cât de departe poate ajunge Ed şi de data aceasta? Episoade noi vor fi difuzate începând de duminică, 9 noiembrie, de la ora 22.00.

Episodul 1: Venezuela

Ed Stafford se avântă în Munții Gran Sabana, o zonă periculoasă și misterioasă din Venezuela. Jungla deasă, șerpii veninoși, felinele mari, temperaturile scăzute și ploaia fac ca această misiune a lui Ed să fie una dintre cele mai dificile de până acum. Rămas fără adăpost în prima noapte, Ed este aproape răpus de hipotermie, dar situația nu face decât să-i întărească și mai mult dorința de a reuși. Recăpătându-și puterile după ce mănâncă din carnea unui rozător uriaș al cărui cadavru îl găsește în calea lui, el începe să construiască cea mai performantă tabără pe care a clădit-o vreodată. Deși este tot timpul amenințat de inundații furioase și jaguari ieșiți la vânătoare, Ed învinge în final și reușește să se simtă ca acasă în junglă, având un adăpost excelent și suficiente provizii de hrană cât să supraviețuiască pe termen lung.

discovery ed text

Episodul 2: Botswana

Ed Stafford înfruntă pericolele Deltei Okavango din Botswana, în Africa de Sud. Naufragiat într-una dintre cele mai întinse zone mlăștinoase de pe glob și complet lipsit de apărare împotriva speciilor sălbatice din zonă, Ed își alege ca loc pentru tabără o porțiune mică de teren uscat, înconjurată de ape pline de crocodili. În jur se aud tot timpul lei, leoparzi, elefanți și hipopotami, deci primul punct pe lista de priorități a lui Ed este să aprindă un foc ca să țină la distanță toate aceste animale. Tabăra lui e invadată de babuini deciși să-l alunge de pe teritoriul lor, apoi Ed se întâlnește față în față cu un hipopotam și trebuie să reziste unei furtuni africane care anunță începutul sezonului ploios. După o vânătoare lipsită de succes, el recurge la tactici riscante și atacă un stup de albine africane, de unde speră să poată lua miere.

Episodul 3: România

Ed Stafford este pierdut în Munții Carpați, una dintre ultimele zone de sălbăticie adevărată din Europa, unde ies la vânătoare sute de urși bruni feroce. Ca urmare, trebuie să fie tot timpul cu ochii în patru și, în plus, luptă cu frigul cumplit și cu deshidratarea severă. După ce prinde o căprioară într-o capcană primitivă, își improvizează din pielea ei o îmbrăcăminte rudimentară. Folosind numai resursele pădurii, Ed trăiește exact ca strămoșii noștri din Epoca de Piatră, care au populat cândva acești munți. În numai 10 zile, a reușit să-și facă rost de haine, să aprindă un foc, să-și construiască un adăpost și să strângă provizii suficiente de hrană.