CUM SE VANEAZA TORNADELE

Tornadele și uraganele sunt cele mai periculoase fenomene ale naturii peste care nu ar fi bine să dăm. Ele pot distruge clădiri întregi și pot provoca mii de daune sau chiar decese. Cei mai mulți oameni care trăiesc în zone predispune acestor fenomene sunt foarte atenți la prognozele meteo și își iau măsuri de precauție, evacuând zonele atunci când uraganele sunt pe cale să apară. De asemenea, vânătorii de furtuni sunt și mai atenți la prognozele meteo, dar dintr-un cu totul alt motiv. Atunci când tornadele sau uraganele apar, ei doresc să fie acolo pentru a o observa și înregistra.

Există câteva motive foarte bune pentru care acești oameni urmăresc furtunile. Principalul motiv este cercetarea științifică, deși sunt și câțiva oameni care fac o afacere din vânzarea pozelor cu furtuni. Există, de asemenea, mai multe motive pentru care amatorii nu ar trebui să meargă într-o urmărire de furtuni, indiferent de cât de distractiv ar fi părea. Pentru un singur lucru, cele între opt și 12 ore petrecute conducând de jur împrejur fără nicio garanție ca vei vedea o tornadă este orice, mai puțin interesant. Mai mult de atât, aceste tornade sunt foarte periculoase. Vânătorii profesioniști de tornade au pregătire în domeniu, care le permite să înțeleagă aceste fenomene ale naturii.

Vânătorii știu când condițiile sunt sigure și atunci când este timpul să se retragă din vânătoare. De asemenea, ei învață prin această activitate, împreună cu alți vânători de tornade experimentați. Amatorii nu ar trebui niciodată să meargă într-o astfel de vânătoare.

Fiara naturii: tornada

Pentru a vâna tornade, trebuie, în primul rând, să le înțelegi. O tornadă este o masă mare de aer sub forma unui vârtej care poate ajunge la viteze de peste 480km/h. Aceasta este generată de furtuni severe cu suficientă energie și cu condiții adecvate pentru a începe un „ciclon” de învârtire în aer. Tornadele pot apărea oriunde și oricând, dar, cel mai frecvent seara sau pe timpul nopții, atunci când furtunile străbat întreaga țară și au absorbit deja energie din căldura de pe timpul zilei.

O tornadă poate fi însoțită de fulgere frecvente, vânturi în linie dreaptă, ploaie și grindină. Toți acești factori se adaugă pericolului unei tornade iminente. Sunt trei moduri în care o tornadă poate cauza daune și moarte. Primul este ridicarea oamenilor de la sol și aruncându-i în aer. Al doilea, zdrobirea persoanelor sub moloz și al treilea tragerea în țeapă a oamenilor cu obiecte aruncate prin aer, cu o forță incredibil de mare.

Vânătorii de tornade în acțiune

Vânătoarea de tornade nu constituie un pericol tot timpul. Acest lucru este, de fapt, o practică foarte metodică ce necesită foarte mult timp petrecând studiind date meteorologice, învățând conducere, învățând să aștepți și iarăși să conduci. Vânătorii de tornade pot petrece chiar și 12 ore sau mai mult conducând și chiar să nu găsească nicio tornadă. Byron Turk, navigator în serialul „Vânătorii de tornade”, de pe Discovery Channel, descrie procesul de vânătoare astfel: „Găsim furtuna, sperăm, înainte de a se întuneca și înainte de a produce o tornadă. De asemenea, sperăm să găsim drum până la ea. Sunt o mulțime de decizii ce trebuie luate cu privire la modul de a acționa și este un proces constant în care trebuie întotdeauna să luăm decizia corectă din nou și din nou.”

Se întâmplă de multe ori ca vânătorilor să le ia mai multe ore pentru a ajunge la locația țintă. Pe drum, se folosesc de actualizările meteo pentru a-și revizui planul. În cazul în care au citit corect datele meteo și cu puțin noroc, vor vedea de la distanță furtuna. Odată ce zăresc norii falnici acumulați, ei vor știi că sunt pe drumul cel bun. Pe măsură ce se apropie de furtună, vânătorii se vor uita pentru mai multe indicii. Unul dintre acestea este rotația norilor în sensul invers al acelor de ceas, dovadă clară a curenților puternici de aer în furtună. Un alt indiciu sunt norii care formează un perete și par să coboare spre partea de jos a furtunii. Acest tip de nori nu produc întotdeauna tornade, dar ei reprezintă un semn că acestea ar putea să fie în curs de formare.

În acest moment, vânătorii ar putea avea timp să se uite pentru un loc bun pentru a observa tornada. În mod ideal, ei s-ar stabili pe un deal, la aproximativ 4,8 km distanță pentru a obține cea mai bună vedere. O tornadă își poate schimba direcția brusc, dar, în general, vânătorii de tornade se vor asigura că se pot muta perpendicular cu aceasta pentru a o ține departe, dacă este nevoie.

Cât de rapizi sunt vânătorii de tornade

Echipamentele folosite de către vânătorii de tornade pot varia de la cele de bază (cameră digitală, telefon mobil), la mașini uimitoare construite la comandă și dispozitive de cercetare (TIV2, Doppler pe roți).

Strictul necesar al unui astfel de vânător:

Camera video – echipajele de documentare sunt echipate cu cele mai noi camere HD sau chiar IMAX, de multe ori au aparate de fotografiat pentru a captura unghiuri suplimentare. Fiecare vânător dorește să înregistreze furtunile pe care le identifică, astfel încât chiar și vânătorul cu cel mai mic buget alocat expediției are o cameră video cu el.

Aparat de fotografiat digital – o cameră foto poate capta detaliile unei furtuni care, de multe ori, nu sunt vizibile în clipurile video. Fotografiile digitale pot fi, de asemenea, încărcate rapid și ușor pe Internet pentru alți entuziaști de furtuni, pentru a o vedea.

Laptop – cu ajutorul unul telefon mobil, laptopul poate menține o conexiune permanentă la Internet, permițând actualizări continue ale datelor meteorologice, inclusiv hărți meteo și alte detalii pe care un aparat foto nu le poate oferi.

Radio – dacă vânătorii de tornade sunt plecați cu mai multe mașini, ei pot folosit walkie-talkie pentru a rămâne în contact. Membrii SkyWarn folosesc deseori radio pentru a comunica observațiile lor, astfel competitorii vor avea nevoie de unul pentru a asculta. Radiourile pot aduce informații de la șoferii de camion care poate au observat tornade în apropiere.

Alimente – o zi de urmărire a tornadelor presupune mult timp petrecut în mașină. Un sandwich și niște cafea sunt foarte importante oricărui vânător dintr-o echipă de succes.

Aparatură avansată

Meteorologii au construit vehicule speciale încărcate cu echipamente de detectare a vremii. Acestea au chiar și dispozitive concepute pentru a fi aspirate într-o tornadă, cu scopul de a aduna informații. Observatorul Tornado Totable (Toto) a fost unul dintre primele dispozitive de observare a tornadelor, construit de către Laboratorul Național de furtuni puternice, în anul 1981. Acesta a fost, de fapt, un butoi de ulei ambalat cu echipamente științifice. El putea fi lăsat în calea unei tornade care venea din sens opus, iar acesta putea colecta informații legate de condițiile în care tornada ar putea trece sau putea colecta informații chiar despre interiorul tornadei. Din păcate, Toto nu a reușit niciodată să intre într-o tornadă.

Cele mai uimitoare aparaturi de urmărire a tornadelor vin sub formă de vehicule. Acestea variază de la simple modificări, precum baterii suplimentare pentru a alimenta laptopurile și radiourile, la bizarele TIV2, care arată ca ceva care a condus direct din ”The Road Warrior”. TIV este prescurtarea de la Tornado Intercept Vehicle (Vehicul care interceptează tornadele). Primul TIV a fost o camionetă foarte modificată. Camionul a fost puternic consolidat și are o greutate de aproximativ opt tone. Greutatea o face mai grea, dar nu imposibilă de a fi ridicată de către o tornadă. Acest vehicul are cricuri hidraulice care extind panourile de caroserie până la pământ, prevenind vânturile tornadei să intre sub camion. În plus, acesta se poate extinde, stabilind cricuri jos, la pământ. O mulțime de aparaturi electronice, inclusiv cele pentru vreme și comunicare, sunt legate direct la tabloul de bord. Ferestrele sunt concepute pentru a oferi operatorilor o vedere de cea mai bună calitate a unei posibile furtuni.

De ce să urmărim furtuni?

Ce i-ar putea determina pe oameni să meargă foarte aproape de aceste furtuni periculoase? Există, totuși, câteva motive.

Distracție și emoție. Este, probabil o idee rea pentru a merge afară și să urmărești tornade, dar acestea sunt cu siguranță factori de conducere pentru mulți vânători. Mai mult decât atât, unele companii oferă excursii pentru pasionații de vânătoare cu tornade. După plata taxei, „turiștii de tornade” ajung să meargă într-o vânătoare de tornade însoțiți de ghizi experimentați. Acest lucru este, cu siguranță o idee mult mai bună decât să mergi să vânezi o tornadă pe cont propriu.

Profit. Există unele persoane care scot profit din vânzarea imaginilor cu tornade. Nu există nicio îndoială despre acest lucru, tornadele sunt uimitoare și oamenii iubesc să le observe, atâta timp cât nu le pun în pericol viețile. Warren Faidley este unul dintre cei mai cunoscuți vânători de tornade. Fotografiile sale cu tornade se vând imediat. Alte echipe de vânători fac o afacere din filmarea de documentare despre tornade, precum echipajul din „Vânătorii de tornade” de la Discovery Channel.

Oamenii de știință sunt nedumeriți de mai multe aspecte ale tornadelor. Un mister important este de ce vântul ajunge la aceste viteze incredibil de mari? Fiecare furtună conține cantități enorme de energie, energie care, pe o asemenea scară, este comparată cu armele nucleare. Așadar, cum reușește energia uneori să învolbureze viteza vântului la peste 480 km/h rămâne încă un mister.