valiivan.art

COMERTUL ELECTRONIC ESTE PRINCIPALUL MOTOR AL CRESTERII SI SCHIMBARII PENTRU PIATA DEPOZITELOR

Extinderea accelerată a retailului a determinat o evoluție dramatică a pieței depozitelor din România, conform analizei făcute de Sînziana Pardhan, Managing Director al P3 în România. Prezentă la conferința AIRLOG de săptămâna trecută, Pardhan a descris factorii care au asigurat succesul sectorului de proprietăți logistice în ultimii 3 ani. Comerțul electronic reprezintă un factor de creștere și de schimbare pentru piața depozitelor la nivel global. Suprafața ocupată de comerțul electronic din spațiile de depozitare este dificil de măsurat cu precizie, deoarece cuprinde și o parte din cererea de depozitare a retailerilor tradiționali care alocă din ce în ce mai mult spațiu din depozitele lor pentru segmentul de online, spațiu care nu este reflectat în statistici. Pe măsură ce segmentul de online va atinge masa critică în afacerile retailerilor, aceștia se vor orienta din ce în ce mai mult către gestionarea în depozite separate a logisticii pentru online, lucru care le va asigura o eficiență operațională mai bună.