Cel mai puternic ciocan demolator electric de 11 kilograme din lume: GSH 11 VC Professional de la Bosch

La 80 de ani de la prezentarea primului ciocan electric, Bosch lansează pe piaţă ciocanul demolator GSH 11 VC Professional. Având o putere de 1700 W şi o forţă de impact de 23 J, acesta este cel mai puternic ciocan demolator electric la nivel internaţional, în clasa de 11 kilograme. GSH 11 VC Professional oferă, de asemenea, cel mai bun raport putere-greutate din categoria sa. Astfel se favorizează mobilitatea profesioniştilor şi se sporeşte eficienţa muncii. Datorită mecanismului de amortizare a vibraţiilor, GSH 11 VC Professional de la Bosch are cea mai lungă perioadă de funcţionare permisă pentru un ciocan demolator din clasa sa. Mai mult, designul special prin care carcasa mecanismului ciocanului este alungită şi poziţionată în mijlocul uneltei echilibrează centrul de greutate al sculei electrice, iar lungimea mai mare cu câţiva centimetri asigură o manevrare confortabilă atunci când se lucrează în plan vertical, de sus în jos. Ciocanul demolator GSH 11 VC Professional este la fel de fiabil atât atunci când este utilizat pentru lucrări de demolare şi corectare în beton şi piatră, cât şi când este folosit pentru spargerea ţevilor, a conductelor de ventilaţie şi a cablurilor montate, sau la îndepărtarea plăcilor de gresie. Numărul de percuţii la turaţia nominală poate fi setat între 900 şi 1700 de rotaţii pe minut.

Mecanismul de amortizare a vibraţiilor permite perioade şi mai lungi de funcţionare
Perioada de funcţionare permisă pentru ciocanul GSH 11 VC Professional de la Bosch este mult mai mare decât cea a altor ciocane demolatoare din categoria sa. Acest lucru este posibil datorită unui mecanism optimizat de amortizare a vibraţiilor, precum şi a decuplării mânerului principal şi a mânerului lateral. Graţie acestor caracteristici, scula electrică Bosch are un nivel mai scăzut de vibraţii, de 8 metri pe secundă². Rata medie de îndepărtare a materialului este de peste o tonă de beton pe oră.
Ciocanul demolator are un suport SDS-max, care asigură schimbarea rapidă a accesoriilor, fără a necesita utilizarea altor unelte. Acesta poate fi folosit în combinaţie cu numeroase accesorii, precum dalta plată „RTec Sharp” SDS-max şi dalta ascuţită „RTec Speed”. Aceste dălţi au muchii tăietoare cu auto-ascuţire, datorită cărora ating o rată înaltă de îndepărtare a materialului, pe întreaga lor durată de viaţă. Prin urmare, sunt perfect adecvate pentru a fi utilizate împreună cu ciocanul demolator. Sistemul de fixare „Vario” permite prinderea dălţilor în douăsprezece poziţii, adaptându-se cu precizie fiecărei situaţii de lucru. Aceste caracteristici ale ciocanului demolator GSH 11 VC Professional sunt completate de afişajul care arată intervalele de service, indică necesitatea schimbării periilor de carbon şi conţine o funcţie Constant Electronic ce asigură o rezervă de putere în sarcină. În plus, butonul de pornire/oprire, amplasat pe mâner, poate fi acţionat în mod confortabil în orice moment.
Ciocanul demolator GSH 11 VC Professional este disponibil în cadrul punctelor de desfacere specializate şi este furnizat împreună cu mânerul lateral şi dalta ascuţită „RTec Speed”, într-o carcasă pentru transport.

Specificaţii:
– GSH 11 VC Professional
– Putere 1700 W
– Forţă de impact 23 J
– Număr de percuţii la turaţie nominală 900 – 1700 rpm
– Nivel de vibraţii maxim 8 m/s²
– Suport pentru scule SDS-max
– Greutate 11,4 kg