BOSCH PUNE PIATRA DE TEMELIE PENTRU O NOUA CLADIRE DE BIROURI LA BLAJ

Bosch a demarat lucrările de construcţie la o nouă clădire administrativă în cadrul fabricii din Blaj, judeţul Alba. La ceremonia oficială de aşezare a pietrei de temelie din 10 mai 2018 au fost prezenţi membri ai managementului companiei şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Bosch va investi peste şapte milioane de euro în noua clădire, care se va desfăşura pe o suprafaţă de 5.700 metri pătraţi şi două niveluri. Aceasta va găzdui birouri pentru aproximativ 250 de angajaţi, precum şi cea mai mare parte a laboratoarelor de dezvoltare aflate în prezent în interiorul fabricii, începând cu toamna anului 2019. La Blaj, Bosch a deschis prima fabrică din România pentru componente de tehnică liniară, în anul 2007. Ulterior, locaţia s-a extins prin deschiderea unor noi unităţi de producţie pentru soluţii de mobilitate prin diviziile Chassis Systems şi Powertrain Solutions şi au fost implementate soluţii inteligente de Industrie 4.0 pentru eficientizarea producţiei.