BOSCH MODELEAZA TRANSFORMAREA GRUPULUI MOTOPROPULSOR

Bosch estimează că în anul 2025 se vor produce aproape 20 de milioane de vehicule hibrid și electrice și consideră că electromobilitatea reprezintă un domeniu important în viitor. Din acest motiv, furnizorul de tehnologie și servicii înființează acum o unitate operațională dedicată electromobilității. Unitatea va face parte din noua divizie, Powertrain Solutions. De la începutul anului 2018, aceasta va îngloba activitățile companiei în materie de electromobilitate, precum și diviziile existente în prezent, respectiv Gasoline Systems și Diesel Systems. Astfel, pe viitor, Bosch le va furniza clienților existenți şi celor noi, toate tehnologiile pentru grupuri motopropulsoare dintr-o singură sursă.

Alături de extinderea electromobilității, Bosch va depune eforturi intense pentru a îmbunătăți în continuare tehnologia motorului cu ardere internă. Pe lângă cele 20 de milioane de vehicule hibrid și electrice noi care vor circula pe drumurile din întreaga lume în 2025, vor exista în jur de 85 de milioane de vehicule pe benzină și pe motorină. „Indiferent că este vorba de tehnologia pe motorină, de tehnologia pe benzină sau de electromobilitate, Bosch este partenerul numărul unu în ingineria și tehnologia dedicată producătorilor de autovehicule. Strategic, suntem bine pregătiți pentru trecerea la mașinile electrice”, afirmă Dr. Rolf Bulander, președintele sectorului de activitate Soluții de mobilitate Bosch și membru al consiliului de administraţie al Robert Bosch GmbH. „Indiferent că este vorba de combustibil sau de electricitate, Bosch va avea un rol determinant pentru grupurile motopropulsoare și în viitor. Având în vedere că încă nu este clar ce grup motopropulsor sau ce combinație a diferitelor tipuri va predomina și în ce moment, abordarea noastră este una bilaterală și continuăm să ne extindem expertiza și cunoștințele, atât în ceea ce privește electromobilitatea, cât și în ceea ce privește motoarele cu ardere internă”, adaugă Bulander. În calitate de lider de piață și în materie de tehnologie, Bosch joacă un rol activ în modelarea transformării conceptelor de mobilitate. Pe viitor, divizia Powertrain Solutions va oferi un portofoliu amplu de tehnologii, care vor face ca deplasarea din punctul A în punctul B să fie mai eficientă, mai economică și mai ecologică pentru oamenii din întreaga lume.

În fiecare an, Bosch cheltuie câteva miliarde de euro pentru a îmbunătăți în continuare soluțiile pentru grupurile motopropulsoare. În misiunea sa de a realiza un progress în ceea ce privește electromobilitatea, compania investește 400 de milioane de euro anual. Cea mai mare parte din această sumă a fost alocată cercetării și dezvoltării bateriilor. Pe plan mondial, Bosch este singurul furnizor clasic din domeniul auto care efectuează cercetări atât privind tehnologiile actuale, cât și cele viitoare ale celulelor. Compania a câștigat deja peste 30 de comenzi asociate electromobilității, de la producători internaționali de automobile. Aproximativ 1800 de experți Bosch lucrează la electromobilitatea viitorului.